Campanie filantropică: „Donează un ghiozdan pentru un copil nevoiaş”

Ne  găsim la sfârşitul sezonului estival, se apropie cu paşi repezi începerea noului an  şcolar. Aşa cum au procedat şi în anii trecuţi, Asociaţia Filantropia Ortodoxă, Filiala Gherla şi Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Ortodox Gherla (preot protopop Paul Iulian Isip) organizează şi în această perioadă campania filantropică „Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil nevoiaş”, acţiune umanitară aflată la a VII-a ediţie.

Este vorba de sprijinirea familiilor nevoiaşe, care nu dispun de resursele financiare pentru asigurarea rechizitelor necesare pentru copiii care încep şcoala în acest an. Cei care doresc să se implice în acest proiect sunt aşteptaţi, până în 5 septembrie a.c., la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla, str.  1 Decembrie  1918 nr.   33 (vis-à vis de Policlinică), pentru a dona suma de 80 lei sau un ghiozdan complet echipat. Deviza acestei acţiuni caritabile este „Doar împreună putem schimba destine şi putem asigura copiilor un viitor reuşit, chiar din prima zi de  şcoală”.

Anul trecut, peste o sută de gherleni s-au implicat în această campanie filantropică, Protopopiatul Ortodox Gherla organizând  şi alte acţiuni umanitare pentru sprijinirea familiilor nevoiaşe din  localitate.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie