Campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul Municipal Cluj

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității Babeș-Bolyai a lansat, în această săptămână, o campanie de strângere de fonduri destinate sprijinirii Spitalului Municipal Cluj-Napoca.

„COVID-19 forțează limitele sistemului nostru de sănătate și momentan spitalul funcționează sub o presiune considerabilă. Tocmai de aceea este datoria noastră să ne asigurăm că nivelul calității serviciilor de sănătate va rămâne unul ridicat și când valul celor care au nevoie de ajutor își va atinge maximul. Împreună vrem să le oferim celor 108 medici, 302 asistenți medicali și 197 infirmieri îngrijitori și brancardieri cele mai bune condiții, chiar dacă se atinge capacitatea maximă de pacienți pe cele 351 de paturi, respectiv 17 pe ATI”, afirmă inițiatorii campaniei, În opinia lor, aceasta este una dintre cele mai importante activități comunitare organizate de FSPAC, o facultate, de altfel, activă în mod constant la nivelul comunității.

Persoanele care doresc să sprijine financiar activitatea Spitalului Municipal Cluj-Napoca sunt invitate să doneze în contul RO96TREZ21621F370100XXXX deschis la Trezoreria Cluj (Cod fiscal: 4547117).

M. T.

Articole din aceeasi categorie