Berzele, în prim plan

Grupul Milvus și Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare au dat startul unui proiect în care berzele sunt în primul plan.

„Căutăm oameni care iubesc natura, animalele, știu să aprecieze ariile protejate și cunosc justa lor valoare. Custozii de berze vor monitoriza, zilnic, viața berzelor din localitățile în care trăiesc. Astfel, prin implicarea comunităților locale, sperăm să dezvoltăm cunoștințele despre siturile «Natura 2000», iar această să devină o referință în conștiința locală” – a anunțat Grupul Milvus.

O altă activitate importantă adresată copiilor și tinerilor este caravana „Road Show-ul berzelor”, prilej pentru cei care iubesc păsările să întâlnească, de aproape, un pui de barză. Acțiunea va începe în județele Mureș și Harghita (17 – 23 iunie), urmând Cluj, Satu Mare și Timiș (24 – 30 iunie). Programul inelărilor poate suferi, însă, modificări, în funcție de vreme. Localnicilor li se va explica importanța habitatelor umede și a pajiștilor, pentru viața berzelor. Nu vor lipsi poveștile inedite din viața acestor păsări care trăiesc în imediata vecinătate a oamenilor.

„Zi de zi, viața berzelor va fi în fața spectatorilor prin camerele web ale Grupului Milvus – https://milvus.ro/webcams/storkcam2/. Toate acțiunile noastre sunt menite să ne aducă mai aproape de natură, dar și să înțelegem mai bine de ce rețeaua «Natura 2000» din România are un rol atât de importat în conservarea naturii” – precizează inițiatorii proiectului.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie