Barack Obama şi-a întrerupt vacanţa ca urmare a evoluţiilor internaţionale şi a revoltei din Ferguson

EFE

Preşedintele Barack Obama a luat o pauză neobişnuită în vacanţa sa de pe insula Martha”s Vineyard şi a revenit la Washington, a confirmat Eric Schultz, purtător de cuvînt al Casei Albe, care însă a refuzat să ofere informaţii despre motivele acestei întreruperi, mass-media americane vorbind despre situaţia internaţională rezultată în urma conflictelor din Irak, Ucraina şi Gaza şi revolta din Ferguson.

“Obama a reveni la Washington pentru a avea reuniuni la Casa Albă. Nu am mai multe detalii”, a declarat Schultz. Acesta a refuzat de asemenea să dezvăluie dacă şi consilierii care au plecat împreună cu Obama pe insula Martha”s Vineyard vor reveni de asemenea la Washington.

Dar presa americană scrie că decizia lui Obama de a-şi întrerupe vacanţa se datorează, cel puţin în parte, criticilor pe care le-a primit în urma deciziei de a pleca două săptămîni în concediu la o reşedinţă luxoasă de pe acea insulă în timp ce în Irak jihadiştii îşi continuă ofensiva militară ce a determinat Statele Unite să recurgă la lovituri aeriene selective.

“Cred că putem vorbi despre o vacanţă de lucru”, a replicat Schultz acestor acuzaţii, adăugînd că din cauza “evoluţiilor complicate din lume” preşedintele a continuat să poarte discuţii telefonice cu liderii altor state, pe lîngă şedinţele informative cu privire la chestiunile de securitate.

Pe de altă parte, postul CNN a anunţat că Obama va avea o reuniune şi cu procurorul general Eric Holder referitoare la cazul tînărului de culoare ucis de un poliţist în circumstanţe încă neclare în oraşul Ferguson, unde din cauza violenţelor autorităţile au prelungit starea de urgenţă.

Articole din aceeasi categorie