Ateliere interactive în cadrul expoziţei „Viitorul în 3D Printing”

În cadrul expoziţiei „Viitorul în 3D Printing” (primul eveniment din România dedicat tehnologiei imprimării tridimensionale), vernisată vineri, 9 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, publicul are şansa de a participa la două ateliere interactive de iniţiere în fabricaţia aditivă şi procesare digitală, cu aplicaţii directe în design de produs.

Atelierele, care se adresează tuturor celor dornici să cunoască modul în care este utilizată această tehnologie, vor fi organizate în 15 şi 16 iunie, începând cu ora 12:00, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, din strada Constantin Daicoviciu nr. 2, Cluj-Napoca. Pe parcursul celor două zile, participanţii vor putea descoperi modul în care se face translaţia de la idee la obiect, etapele procesului de design şi ale celui de proiectare 3D, urmate de pregătirea fişelor pentru imprimare.

Gazda atelierelor va fi Eugen Guţiu, fondator Control3D, autor al unei proteze ortopedice complet robotizate, denumită HANZER, şi al unei rădăcini dentare artificiale, realizată în colaborare cu dr. Aranka Ilea, din acid polilactic grefat cu celule stem mezenchimale. Eugen Guţiu va prezenta publicului noţiuni introductive despre cum se construieşte o imprimantă 3D şi despre cum se utilizează creionul 3Doodler. Discuţiile vor fi însoţite de activităţi practice, prin urmare participanţii sunt invitaţi să îşi aducă laptopurile.

Participarea la ateliere este gratuită şi se va face pe bază de înscriere, prin formularul on-line https://goo.gl/forms/7hyThr33ijKOeubD2, sau printr-un email, la contact@scientifica.ro.

Cu un număr de peste 30 de parteneri şi 30 de exponate, gadgeturi, imprimante 3D, un exoschelet printat 3D, Sculptura Bloom, un braț robotic, precum şi castelul Bran realizat în totalitate cu ajutorul creionului 3Doodler, expoziţia „Viitorul în 3D Printing” îşi propune să conducă vizitatorii „în povestea reală a imprimării 3D, a modului în care este utilizată în România, oferind, totodată, o privire către viitor, asupra potenţialului revoluţionar pe care îl poate avea această tehnologie” – după cum precizează organizatorii.

Expoziţia, care va putea fi vizitată gratuit până la data de 23 iunie, este organizată de Asociaţia Scientifica; coorganizator: Centrul Cultural Clujean, în parteneriat cu Science Museum of London, Comisia Europeană, STARTS, Gluon, Speedwell, Aries Transilvania. Proiectul este cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Programul de vizitare a expoziţiei: marţi, joi, vineri, sâmbătă, duminică: orele 10:00 – 16:00; miercuri: orele 12:00 – 18:00.

M. T.

Articole din aceeasi categorie