Astriștii dejeni, la Alba Iulia – Capitala Marii Uniri

Un numeros grup de astriști dejeni, membri ai Despărțământului „Dr. Teodor Mihali” Dej, al ASTRA, s-au aflat, recent, în Alba Iulia, pentru a vizita Cetatea Alba Carolina și pentru a-i omagia pe  trei dintre corifeii  Marii Uniri – Ștefan Ciceo-Pop, Alexandru Vaida Voievod și Teodor Mihali – originari de pe Valea Someșului și ale căror busturi își ocupă binemeritatul loc pe aleea personalităților din cetate.

Astriștii dejeni, împreună cu dr. ec. Radu Gavrilă, președintele Despărțământului Dej, au vizitat principalele obiective turistice care sunt situate în interiorul fortificației, respectiv: Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Încoronării, Muzeul și Sala Unirii, Grupul Statuar al Corifeilor Unirii, Celula lui Horea, Cloșca și Crișan, situată în ansamblul arhitectural al porții a 3-a a cetății, Obeliscul ridicat în memoria acestora, Traseul Celor Trei Fortificații – incluzând Poarta Castrului Roman și Statuia Ecvestră a Voievodului Mihai Viteazul etc. De notat că, în interiorul Catedralei Încoronării se află două importante lucrări de artă care au scăpat de teroarea și prigoana comunismului, reprezentându-i pe regele Ferdinand și pe regina Maria. În interiorul Catedralei Romano-Catolice este îngropat guvernatorul Transilvaniei, Ioan de Hunedoara.

Într-o atmosferă solemnă și emoționantă, astriștii dejeni au susținut un scurt moment muzical în vecinătatea Catedralei Încoronării, vocile lor acompaniindu-le pe cele ale folkiștilor Petra și Marin Grad. Drumul de întoarcere spre casă a însemnat și un popas de suflet la Mănăstirea Râmeți.

 La Muzeul Unirii se află, săpat în piatră, pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare: „În anul Domnului 1918, 1 decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna și în mod irevocabil prin votul solemn și unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu întreaga Daco-România. Eternă fie aducerea aminte a acestui act măreț”.

Pentru acest moment din glorioasa istorie a Cetății Alba Iulia, în fiecare an, la 1 Decembrie, aici se sărbătorește Ziua Națională a României.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie