Artiști italieni la Gherla

Marți seara, amatorii muzicii corale din municipiul Gherla au avut parte de o surpriză plăcută oferită de evoluția Corului ”La Fontana” din localitatea Cupello, Italia. Reprezentația a avut loc în cadrul relațiilor de colaborare și prietenie dintre formația ”Corala Magna” a Casei Municipale de Cultură Gherla și grupul vocal din Cupello, din vecinătatea orașului Pescara.

Gherlenii mai rar au ocazia de a asista la un spectacol de așa ținută artistică, cei 26 de membri ai corului italian, pe lângă cele opt piese corale, prezentând și trei dansuri populare tradiționale din regiunea Abruzzo. Evoluția oaspeților i-a entuziasmat pe spectatorii aflați în sala Casei Municipale de Cultură, care la sfârșit au aplaudat frenetic programul corului dirijat de Rocco Ialacci.

Italienii s-au aflat pentru a treia oară în urbea de pe Someș, unde deja au mulți prieteni, majoritatea membri ai Corului mixt „Corala Magna”, condus de Vasile Chiș. Cei care au deschis concertul au fost chiar ei, artiștii amatori din Gherla interpretând opt piese muzicale, din care trei în limba italiană, ca o prețuire a artei și culturii din țara oaspeților. Un gest frumos, îndelung aplaudat de mesagerii muzicii italiene. Mai remarcăm că artiștii din Cupello s-au urcat pe scenă îmbrăcați în frumoasele lor costume populare, iar ultimul dans prezentat de cele șase perechi a sugerat obiceiurile și datinile populare din regiunea de care aparțin. La înălțime au fost și cei doi instrumentiști care au acompaniat atât corul, cât și ansamblul de dansuri.

În cadrul spectacolului au cântat solo doi dintre membri marcanți ai corului „La Fontana”, Valentini Fernando și Lorella Palumbi, două voci superbe, care au interpretat și câteva arii de mare succes. Totul a fost splendid, oaspeții italieni lăsând o impresie foarte bună prin calitatea repertoriului ales, dar și prin talentul lor.

La sfârșitul evenimentului artistic de la Gherla, conducătorul grupului, Rocco Ialacci a adus mulțumiri organizatorilor pentru primirea ospitalieră și a promis celor prezenți în sală – printre care s-a aflat și primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean – că se vor întoarce cu mult drag în orașul transilvan. Acum 14 ani și Corul mixt „Corala Magna” a efectuat un turneu la Cupello, în Italia. Gherlenii au fost din nou invitați în localitatea din Peninsulă.

Szekely Csaba

Articole din aceeasi categorie