Arta nu are vârstă

De foarte mulţi ani trecem pragul Căminului pentru persoane vârstnice „Casa Theodora” din Cluj-Napoca. Această adevărată oază de linişte şi de recuperare are deja o vechime de 22 de ani. Noi o ştim de când pe strada Blajului exista o clădire mică, unde mereu ne aştepta cu amabilitatea cunoscută preşedintele „Casei   Theodora”, dr. Szentágotai Loránt, sufletul acestei frumoase realizări.

Ultima oară când am intrat în edificiul cu două etaje am rămas uimit de lucrările de artă plastică de pe holuri. L-am şi abordat pe amfitrionul nostru: Uite, o adevărată Galerie de artă! Da, în acest cămin de bătrîni găsim desene, picturi şi grafică, la fel ca la o expoziţie.

Am început să număr tablourile, dar atunci gazda noastră, medicul şi omul de cultură dr. Szentágotai Loránt ne-a înmânat o broşură – „Tablourile unei expoziţii” -, editată cu ocazia aniversării a 20 de ani ai căminului. Am început s-o răsfoiesc, dar am zis, în sinea mea, că este mai bine şi mai sugestiv dacă mă opresc puţin în faţa fiecărei lucrări. Sunt adevărate opere de artă create chiar de pacienţii instituţiei de ocrotire socială. M-am gândit atunci, ce bine ar fi dacă peste tot oamenii în vârstă ar avea astfel de preocupări artistice!

Am găsit acolo şi un atelier de pictură, un loc ideal pentru creaţie, pentru meditaţie. Să creezi astfel de condiţii pentru practicarea artelor plastice este o minune. Autorii acestor picturi sunt oameni de vârsta a treia, imobilizaţi în pat, în cărucioare. Ceva fantastic. Zeci, poate sute de lucrări expuse pe pereţii holurilor, chiar şi în camere sau în cabinetele medicilor şi asistentelor, un lucru frumos, chiar nobil. Am şi adresat întrebarea gazdelor: „De ce au nevoie aceşti oameni să picteze? De ce, expoziţie?” Am găsit uşor răspunsul, mai ales după ce am vizitat şi camerele cu oamenii bătrîni. Ei nu se consideră inutili, ei mai pot face ceva, mai ales dacă este vorba de artă, de creaţie. Dimineaţa, după amiaza, seara, înainte de culcare, cei aproape 100 de  vârstnici iau în mână pensula, vopselele şi cartonul, asigurate de conducerea căminului, şi se apucă de pictat.

Bătrâneţea cu ridurile ei nu este atrăgătoare, dar o pictură plină de culori deschise emană multă frumuseţe şi linişte. Meditaţie în lumea artelor, ce frumos sună! Însă, noi ne-am edificat la faţa locului despre lucrările acestor pensionari minunaţi şi amabili. Am şi stat de vorbă cu unul dintre numele sonore ale artei clujene, pictorul-grafician Heim Andrei, care la vârsta lui înaintată ne-a explicat tot ce înseamnă iubirea de  frumos. Am notat şi alte nume care se prezintă în faţa publicului: Samuel Palocsay, Viorica Cora, Gavril Moldovan,  Ecaterina Danci sau Guy Birman (ultimul din… Mexic!), autorii exponatelor care ne-au atras atenţia. Cu toţii merită stima şi admiraţia noastră.

Toamna trecută, cu ocazia programului festiv dedicat Zilei mondiale a vârstnicilor, titlul expoziţiei a fost “Zâmbete pe riduri”, iar motto-ul acelei manifestări de suflet – „Tinerii frumoşi sunt accidente ale naturii, dar bâtrânii frumoşi sunt opere de artă”, citat din Eleanor Roosevelt.

Am părăsit Căminul de persoane vârstnice „Casa Theodora” mult mai bogat în  privinţa viziunii asupra artei, fiindcă în acel rai al bătrâneţii am găsit o frumuseţe a sufletului, acele picturi pe care le-am admirat fiind făcute din inimă… pentru inimă. Aşa cum a caracterizat sugestiv, în albumul dedicat împlinirii a 20 de ani de existenţă a Căminului,  preşedintele dr. Szentágotai Loránt.

SZEKELY Csaba