Aproape 10.000 de poliţişti vor fi la datorie, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, aproape 10.000 de poliţişti vor fi la datorie în acest „weekend prelungit”.

Potrivit IGPR, în perioada 12 – 15 august, zilnic, se vor afla la datorie 9.800 de poliţişti de la ordine publică, de la rutieră, de la transporturi, precum şi de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea Politist-15criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate. Aceştia vor acţiona cu 4.224 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de sărbătoare. În această perioadă, zilnic vor fi organizate 3.213 patrule de siguranţă publică, dintre care 650 pedestre şi 2.563 auto. 3.173 de poliţişti vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţeanului la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice şi ceremoniile militare la care se estimează că vor participa un număr mare de persoane. În judeţul Cluj, manifestări religioase de amploare vor fi organizate la Mânăstirea Nicula.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 1.347 de poliţişti rutieri vor acţiona pe 349 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi, utilizând în medie, zilnic, peste 340 de aparate radar. De asemeni, traficul rutier pe principalele drumuri naţionale şi pe autostrăzi va fi supravegheat din aer de un elicopter al IGAv.

Poliţiştii de la transporturi vor acţiona pe 207 trenuri de călători, în 231 staţii şi triaje de cale ferată, în 14 aerogări şi 24 porturi. Totodată, 12 de trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti – informează IGPR.

M. T.

Articole din aceeasi categorie