Activități preventive, derulate de polițiștii clujeni

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au continuat, în 3 septembrie, activitățile de informare în domeniul prevenirii accidentelor rutiere.

Gazde le-au fost, de această dată, reprezentanții și cursanții unei școli de șoferi din municipiul Cluj-Napoca. La activitate au participat aproximativ 30 de cursanți, cărora le-au fost prezentate informații despre siguranța rutieră și importanța respectării prevederilor legale, scopul urmărit fiind acela de a determina viitorii conducători auto să adopte o conduită preventivă în trafic, cu respectarea prevederilor legale, dar și de siguranță.

Totodată – informează IPJ Cluj -, cursanții au putut afla care sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere și au putut urmări filme cu caracter preventiv privind folosirea centurii de siguranță, dar și a riscurilor la care se expun prin folosirea telefonului mobil în timpul condusului.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie