Activităţi moral-religioase în penitenciar

În preajma marii sărbători creştine Sfînta Maria Mare, în Penitenciarul Gherla s-au înmulţit manifestările moral-religioase şi cultural-educative.

În organizarea Serviciului Educaţie, în aceste zile au loc diferite activităţi de reinserţie socială. Sub Penitenciarul Gherlagenericul „Maica Domnului – cea mai înaltă sfinţenie omenească”, în biserica şi clubul unităţii persoanele private de libertate participă la slujbe religioase, prelegeri biblice, dezbateri şi alte activităţi moral-creştine. Sîmbătă, 15 august, preotul capelan Petru Adrian Drăgan va oficia obişnuita slujbă de Sfînta Maria Mare, unde va evolua şi corul deţinuţilor. Un grup de deţinuţi participă la o masă rotundă pe tema „Adormirea Maicii Domnului”, unde sînt dezbătute problemele legate de semnificaţia acestei sărbători creştine. La fel, deţinutele de la Secţia Exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla au ocazia de a participa la o dezbatere referitoare la marea sărbătoare de la 15 august.

În clubul persoanelor private de libertate din Pavilionul Educativ, în această perioadă sînt expuse picturi şi icoane pe sticlă pe teme religioase, realizate de cei mai talentaţi membri ai cercurilor artistice. În revista deţinuţilor sînt publicate articole cu privire la importanţa şi semnificaţia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie