Activităţi ale poliţiştilor clujeni pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă în şcoli

Politisti-1În contextul începerii semestrului II din anul şcolar 2012-2013, poliţiştii clujeni au luat toate măsurile specifice care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţămînt preuniversitar – a anunţat IPJ Cluj, printr-un comunicat remis presei.

La începutul acestei săptămîni, poliţişti de prevenire împreună cu poliţişti de proximitate au desfăşurat activităţi în unităţile de învăţămînt de pe raza municipiului Cluj-Napoca, informînd elevii cu privire la conduita antiinfracţională. Pentru a nu deveni victimele unui accident rutier, copiii au fost instruiţi în legătură cu respectarea regulilor de circulaţie.

De asemeni, poliţiştii din cadrul Poliţiei Turda au organizat o acţiune ade verificare a modului de asigurare a pazei în şcoli şi reducerea riscului rutier prin supravegherea trecerilor pentru pietoni situate în apropierea unităţilor de învăţămînt.

Politisti-2La rîndul lor, poliţiştii de proximitate din Huedin au fost prezenţi la Liceul Tehnologic „Vlădeasa”, unde au organizat activităţi de informare a elevilor pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în zona şcolilor.

„Patrulele de poliţie vor fi prezente în zona şcolilor. Fiecare unitate de învăţămînt aflată în responsabilitate va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemeni, pentru o mai bună comunicare, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. În acelaşi timp, vor continua activităţile de identificare şi control al tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţămînt cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor. Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire/defluire a elevilor” – precizează IPJ Cluj.

M. T.

Articole din aceeasi categorie