Acțiuni de conștientizare a efectelor conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor

,,Bicicleta beată” sau ochelarii care induc starea de post consum alcool/droguri au fost putut fi testate în cadrul unor acțiuni menite să conducă la conștientizarea efectelor conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzize.

Duminică, 17 iunie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival, Secțiunea Ciclism, polițiștii de prevenire și cei rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu Asociația Sportivă ,,Clujul Pedalează” și cu Asociația Mercury 360, au organizat un atelier de educație rutieră.

În cadrul acestuia, adulții au putut testa ochelarii care induc starea de post consum alcool/droguri, precum și ,,bicicleta beată”, o bicicletă al cărei mecanism de direcție a fost modificat, astfel încât la mișcarea ghidonului spre dreapta, bicicleta o ia la stânga și invers.

De asemeni, au fost organizate activități și pentru micii bicicliști, copiii urmând un circuit cu marcaje rutiere și semne de circulație. Polițiștii le-au explicat copiilor principalele reguli de circulație, vârsta de la care pot circula cu bicicleta pe drumurile publice, precum și importanța purtării echipamentului de protecție.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie