Home » 2020 (Pagina 61)

A fost reparat podul peste Valea Călatei

Începând de vineri, 17 iulie, ora 16:00, s-a reluat traficul pe DN 1R, lucrările de reparație la podul de la km 6 +350 – podul peste Valea Călatei, fiind finalizate. Până vineri, circulația spre localitatea Călata, pe DN 1R (drumul care leagă orașul Huedin de Beliș) a fost deviată prin localitatea Sâncrai, după ce, în […]

Citeste tot articolul

De-a carantina

Trebuie să înțelegeți și să tratați ca atare, felul în care pesediștii încearcă să gestioneze realitatea imediată, evenimentele sociale, concrete, instrumentele cu care operează. Toate sunt simple, primitive, lineare, fără grija ambalajului comunicațional, fiindcă se adresează, în primul rând, emoției populare, adrenalinei reactive a unei părți a populației, trecută de 60 de ani, cu o […]

Citeste tot articolul

Polițiștii locali clujeni au împărțit măști de protecție și…amenzi

Poliștiștii locali au efectuat verificări pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.800 de lei. În cursul zilei vineri, între orele 11.00 – 12.30, polițiștii locali au desfășurat o acțiune care a vizat verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și […]

Citeste tot articolul

Bani pentru localitățile clujene afectate de inundații

Bani pentru localitățile clujene afectate de inundații

Guvernul României a aprobat, în ședința din 16 iulie, Hotărârea privind alocarea a peste 353 de milioane de lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru 495 de unități administrativ – teritoriale din 14 județe, afectate de calamități naturale. Pentru 35 de Unități Administrativ Teritoriale din […]

Citeste tot articolul

Regina Maria „Marele vis al României este și al meu”

Regina Maria „Marele vis al României este și al meu”

Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” derulează în acest an un proiect editorial menit să marcheze aniversarea a 100 de ani de la semnarea tratatelor de pace de după Primul Război Mondial. În acest context, istoricii din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie şi ai Direcției Patrimoniu Cultural Universitar al UBB vă vor prezenta articole […]

Citeste tot articolul

Cluj-Napoca: Premieră la nivel național

Cluj-Napoca: Premieră la nivel național

Prima stradă smart din România a fost realizată de Primăria Cluj-Napoca cu finanțare europeană și dispune de toate facilitățile unui spațiu public modern, „verde”, adaptat la realitățile tehnologice și de mobilitate urbană actuale. Valoarea totală a investiției este de aproape 6 milioane de lei. Primăria municipiului Cluj-Napoca anunța la începutul lunii septembrie anul trecut începerea […]

Citeste tot articolul

Cluj: Număr record de îmbolnăviri cu noul coronavirus

Situația epidemiologică la nivelul județului Cluj nu se prezenta deloc încurajator la închiderea ediției de vineri a ziarului. Nu mai puțin de 20 de persoane au fost confirmate în 24 de ore cu noul coronavirus, toate fiind internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca. Numărul total al persoanelor depistate pozitiv cu Covid-19 era de 136, […]

Citeste tot articolul

Dan Petrescu nu vrea încetarea campionatului

Dan Petrescu nu vrea încetarea campionatului

Antrenorul campioanei României CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă online, că îşi doreşte ca etapa din acest week-end, a 8-a a play-off-ului Ligii I, antepenultima, să nu fie decisivă în lupta pentru titlu cu Universitatea Craiova şi speră ca ultimul meci al campionatului să se dispute cu trofeul pe masă. […]

Citeste tot articolul

Expoziție de fotografie la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj

Expoziție de fotografie la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a găzduit vineri vernisajul expoziției de fotografie și machete „Pionieri ai Aviației Române”, organizat cu prilejul împlinirii a 110 ani de la primul zbor al unui avion de concepție și construcție românească, realizat de Aurel Vlaicu și de la prezentarea primului avion cu propulsie reactivă al lui Henri Coandă. Evenimentul, […]

Citeste tot articolul

Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți

Poliția Română și Compania Națională Căi Ferate, împreună cu Mercury 360, au lansat, vineri, campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare. Campania se desfășoară la nivel național, în perioada 17 iulie 2020 – 31 ianuarie 2021. În această perioadă, un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) va […]

Citeste tot articolul

Acțiune în sistem integrat pe raza secției 6 Poliție Cluj-Napoca

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție, împreună cu jandarmii Grupării de Jandarmerie Mobilă „Ștefan Cicio Pop” au desfășurat vineri, 17 iulie, o acțiune în sistem integrat pe principale artere de drum de pe raza Secției 6 Poliție, unde sunt poziționate terasele deschise publicului. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 00:00 – […]

Citeste tot articolul

Sancționați pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020

La Cluj-Napoca, 19 persoane au fost sancționate contravențional, de polițiști, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Joi, 16 iulie, în intervalul orar 17:00 – 19:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu cei din Secțiile 1-7 Poliție au desfășurat o acțiune care […]

Citeste tot articolul

Lordul Istoriei

Lordul Istoriei

Aşa cum i-am obişnuit pe cititorii noştri în anul cententarului Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, continuăm seria de medalioane biografice dedicate oamenilor care s-au remarcat în conducerea şi activitatea ştiinţifică a prestigioasei instituţii de cercetare. Apreciat, respectat şi admirat de studenţii mai multor generaţii, cărora le-a fost eminent şi elocvent Magistru, Acad. […]

Citeste tot articolul

Unități de învățământ cu statut de unități–pilot, experimentale și de aplicație, începând cu anul școlar 2020-2021

Începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, în baza deciziei adoptate în ședința Guvernului de joi, 16 iulie. Conform MEC, rolul unităților de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație este „de a pune în aplicare și […]

Citeste tot articolul

Concursul național „Fotografia–document etnografic”, la a XVII-a ediție

Iubitorii satului tradițional sunt invitați de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj să se înscrie la cea de-a XVII-a ediție a concursului național „Fotografia–document etnografic”. Competiția se adresează atât fotografilor profesioniști și fotografilor amatori care cutreieră satele pentru a imortaliza arhitectura tradițională, chipuri de țărani, obiceiuri și tradiții, cât și celor care […]

Citeste tot articolul

Zoltan Gyorke revine în funcție

Zoltan Gyorke revine în funcție

Fostul subprefect de Cluj Zoltan Gyorke a anunţat, joi, pe pagina sa de Facebook, că a câştigat procesul cu Guvernul şi că de săptămâna viitoare va reveni în funcţie, printr-o decizie a instanţei de judecată. „Am câştigat procesul împotriva Guvernului României şi a Ministerului Afacerilor Interne. Începând de săptămâna viitoare voi exercita, din nou, funcţia […]

Citeste tot articolul

COVID-19 a virusat DNA Cluj

COVID-19 a virusat DNA Cluj

Coronavirsul a pus stăpânire pe Serviciul Teritorial Cluj al Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit unor surse, nu mai puțin de șase angajați ai instituției au fost depistați cu COVID 19. Printre ei se numără un procuror care reprezenta DNA în ședințele de judecată, un polițist și două grefiere. DSP a declanșat o anchetă epidemiologică și au […]

Citeste tot articolul

Infrastructura feroviară clujeană, modernizată pe bani europeni

Infrastructura feroviară clujeană, modernizată pe bani europeni

Comisia Europeană a anunţat joi că va sprijini redresarea economică în toate statele membre prin injectarea a aproape 2,2 miliarde euro în 140 de proiecte-cheie de transport, printre aceestea figurînd și modernizarea unor linieii de cale ferată din județul Cluj. Printre proiectele selectate de Comisia Europeană se numără modernizarea liniilor de cale ferată Apahida – […]

Citeste tot articolul

Guvernul, ținut în șah de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a decis să respingă sesizarea Guvernului pe proiectul de lege care prevedea intrarea în vigoare a dublării alocațiilor. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a stabilit că este constituțională legea care respinge Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a […]

Citeste tot articolul

ZEXE! de Octavian Bour

ZEXE! de Octavian Bour

Citeste tot articolul