Bani pentru localitățile clujene afectate de inundații

Guvernul României a aprobat, în ședința din 16 iulie, Hotărârea privind alocarea a peste 353 de milioane de lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru 495 de unități administrativ – teritoriale din 14 județe, afectate de calamități naturale.
Pentru 35 de Unități Administrativ Teritoriale din județul Cluj, afectate de inundațiile din ultima perioadă, a fost alocată suma de 148.289.000 lei, în vederea refacerii unor utilități, obiective sociale, apărări de maluri, drumuri județene, poduri, podețe, punți pietonale, străzi, drumuri comunale, drumuri sătești și ulițe.
Banii sunt alocați pentru obiective din comunele Unguraș, Văd, Tritenii de Jos, Tureni, Sânpaul, Sâncraiu, Rîșca, Recea-Cristur, Poieni, Ploscoș, Pălatca, Negreni, Mărgău, Măguri-Răcătău, Jichișu de Jos, Iclod, Iara, Gârbău, Fizeșu Gherlii, Gilău, Feleacu, Ciurila, Chiuiești, Ciucea, Cășeiu, Chinteni, Buza, Borșa, Călățele, Aiton, Aghireșu și Beliș.
De asemenea, în muncipiul Turda vor fi refăcute străzile Cocoșului, Turturelelor, Cetatea Colțești, Aleea Crestei și Teodor Aman, și va fi eabilitat Colegiul Tehnic ”Emil Negruțiu”.

Articole din aceeasi categorie