200 de concurenţi la startul Crosului caritabil „Alerg pentru Sonia”

Pe o vreme ideală pentru sport, la sfârşitul săptămânii trecute, în parcul municipiului Gherla a avut loc Crosul caritabil „Alerg pentru Sonia”, organizat în condiţii excelente de  CS „Firekick Boxing”, prin eforturile omului de sport Paul Florean.

La startul acestei competiţii s-au aliniat  200 de concurenţi din Cluj-Napoca,  Bistriţa, Dej, Aiud, Luduş şi Gherla. Participanţii au avut de parcurs 2,5 kilometri pe aleile parcului, probă de care s-au achitat cu toţii, în frunte cu veteranul Vasile Moldovan din Pădureni (Ţop), la 84 (!) de ani, cel mai vârstnic concurent. Cel mai tânăr a fost micuţul  Paul Veleştuan – 5 ani. Printre participanţi am găsit şi cupluri soţ-soţie, dar şi fete alergând cu câine. Cu toţii au concurat pentru tânăra de 26 ani, Sonia, care luptă şi ea să-şi recâştige sănătatea, urmând în aceste zile un tratament costisitor, în Germania.

La finalul competiţiei, pe primul loc s-a clasat Paul Costea, din Dej, locul doi fiind ocupat de Robert Costin, din Luduş, iar bronzul a revenit lui Aurelian Zegrean, din Aiud. De fapt, la acest cros caritabil toată lumea a avut de câştigat, cu toţii servind un act umanitar, şi asta este cel mai important.

La sfârşitul crosului toţi concurenţii au primit din partea organizatorilor medalii, dulciuri şi sucuri.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie