“Obiceiuri şi tradiţii de primăvară” la Dej

Inclus în calendarul activităţilor din programul “Şcoala Altfel”, a doua ediţie a Festivalului “Obiceiuri şi tradiţii de primăvară” s-a desfăşurat, săptămîna trecută, la Şcoala Nr. 1 Dej, participanţi fiind elevii claselor gimnaziale din municipiu şi împrejurimi.

Organizat de instituţia gazdă, festivalul face parte din proiectul “LA PORŢILE SOMEŞULUI”, cofinanţat de Consiliul Judeţean Cluj, avînd ca partener principal, Asociaţia părinţilor, elevilor şi profesorilor de la Şcoala Nr.1 Dej.

Cuvintele rostite de directorul şcolii, prof. Stela Ochean şi un scurt moment artistic susţinut de elevii clasei a III – a B, pregătiţi de înv. Rodica Bolbos, care este şi managerul proiectului, au dat startul pentru deschiderea tîrgului de produse, cel mai aşteptat moment al festivalului, de a cărui bună desfăşurare s-a ocupat, cu precădere, prof. Liliana Bonţidean, coordonator proiecte şi programe, împreună cu toate cadrele didactice, elevii claselor I-VIII şi părinţii acestora.

Structurat pe trei secţiuni – desen/pictură, abilităţi practice/educaţie tehnologică şi expoziţie cu vînzare, festivalul şi-a propus şi de această dată să ilustreze teme ca “Primăvara”, “Sărbătorile Pascale” şi “Ziua Pămîntului”, ultima secţiune constituind într-un fel corolarul activităţilor prin care elevii şi-au demonstrat abilităţile şi talentul în confecţionarea unor felicitări şi ornamente sau în decorarea ouălor de Paşti. Mai mult, cu ajutorul nemijlocit al părinţilor, standurile au dispus şi de o bogată gamă de produse de patiserie şi prăjituri, toate preparate după reţete tradiţionale, “ca la mama acasă”. De asemenea, pentru prima dată a existat şi un stand de carte şcolară (la preţuri modice), iniţiativa fiind susţinută de o editură specializată în acest gen de tipărituri.

Condimentată din belşug cu muzică şi voie bună, activitatea, cu toată efervescenţa ei, s-a încheiat în momentul în care nu a mai rămas nici o prăjitură pe farfuriile de la standuri şi cînd toate decoraţiunile au fost vîndute. Iar dacă oaspeţii au plecat mulţumiţi şi ghiftuiţi, micii comercianţi la rîndul lor s-au declarat fericiţi de rezultat, mai ales că numeroşi copii nevoiaşi urmează să se bucure de pe urma fondurilor colectate.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie