Un clujean a fost reținut pentru trafic de influență

afaceri cu sine de cale ferataUn clujean a fost reținut de DNA pentru trafic de influență după ce ar fi pretins bani de la un om de afaceri pentru a-i facilita un contract cu SNCFR. Potrivit DNA, în cursul lunilor iulie-august 2013, Nicolae Florea a pretins de la un bărbat suma totală de 10.000 euro pentru ca, prin influența pe care susținea că ar avea-o asupra unor directori din cadrul SNCFR, inclusiv asupra ministrului de resort, să obțină încheierea unui contract de vînzare pentru cantitatea de 1.500 tone de șină de cale ferată în favoarea firmei aparținînd soției denunțătorului. „În același scop, Nicolae Florea a pretins și primit de la denunțător suma de 2.400 lei, plătită cu titlu de taxă pentru analiza ofertelor de cumpărare. De asemenea, în cursul lunii august 2013, Florea Nicolae a primit de la denunțător un inel din aur, în valoare de aproximativ 1.000 lei, pentru a-și exercita influența asupra factorilor decidenți pentru a urgenta încheierea respectivului contract de vînzare. Cu aceeași ocazie, Florea Nicolae a acceptat și promisiunea primirii unui ceas din aur, după încheierea afacerii, cu titlu de recompensă pentru sprijinul acordat la încheierea contractului. În cursul lunii septembrie 2013, Florea Nicolae a pretins și suma de 350-400 euro despre care susține că este necesară pentru achitarea costurilor unei întîlniri <<protocolare>> pe care trebuie să o organizeze cu cele patru-cinci persoane cu atribuții în semnarea și aprobarea contractului”, arată DNA.
În cursul zilei de joi 3 octombrie 2013, Nicolae Florea a primit de la omul de afaceri suma de 5.000 de euro însă a fost prins în flagrant de procurorii DNA. Nicolae Florea a fost reținut și prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.
C.P.

 

Articole din aceeasi categorie