Un bărbat a tricotat un fular de 4 m în timp ce a alergat distanţa de maraton

În seria “Ce mai este de făcut pentru a figura în Cartea Recordurilor”, un profesor de design grafic din Missouri a reuşit să alerge distanţa de maraton tricotînd un fular de 4 m, cu doi metri mai mult decît recordul stabilit la Maratonul de la Londra, scrie lavenir.net.

După ce bărbatul care a alergat un maraton cu spatele jonglînd, a apărut şi cel care tricotează în timp ce parcurge aceeaşi distanţă. David Babcock a terminat cursa în 5h48 min27 sec, iar fularul pe care l-a tricotat pe drum a avut 4 m lungime, conform experţilor chemaţi să îl măsoare.

Recordul din Guinness Book pentru cel mai lung fular tricotat în timpul parcurgerii distanţei de maraton îi aparţinea lui Susie Hewer. Ea a alergat tricotînd, pentru a aduna fonduri destinate cercetărilor în domeniul bolii Alzheimer, la Maratonul de la Londra din luna aprilie. La sfîrşitul cursei, fularul tricotat de ea a avut o lungime de 2 m.

Ca şi Hewer, Babcock ar vrea ca oamenii să facă donaţii pentru cercetări în domeniul bolii Alzheimer. El a început să alerge şi să tricoteze separat şi s-a hotărît să combine aceste două activităţi pentru ca lucrurile să fie mai interesante, încheie lavenir.net.

Articole din aceeasi categorie