Timbre dedicate primei companii aeriene transcontinentale

Emisiunea de mărci poştale „Aeromfila 2020” este disponibilă, de joi, în magazinele Romfilatelia din ţară, inclusiv în cel din Cluj-Napoca, precum şi în magazinul online romfilatelia.ro/store/.


Emisiunea este dedicată înfiinţării, la 23 aprilie 1920, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu, a primei companii de navigaţie aeriană internaţională transcontinentală din lume pentru pasageri, poştă şi mărfuri – Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană – CFRNA.
Timbrul cu valoarea de 2,20 lei este consacrat înfiinţării CFRNA şi ilustrează traseul liniei aeriene Paris – Strasbourg – Viena – Praga – Budapesta – Arad – Bucureşti – Constantinopol şi sigla companiei – două aripi şi un steag cu iniţialele FRA -, cu precizarea că acest traseu a fost folosit foarte puţin.
„La stabilizarea rutei, Aradul a fost înlocuit cu Belgradul, iar pentru a marca şi mai bine atmosfera s-au folosit avioane cu înmatriculare franceză, astfel se vede clar înmatricularea F – F RF a unui avion POTEZ – IX. Constituirea la 23 aprilie 1970 a Comisiei de Aerofilatelie din cadrul AFR şi, în timp, a celor 20 de grupe aerofilatelice dispuse pe tot teritoriul României s-a marcat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei. (…) Primei ediţii a Expoziţiei Filatelice Aeromfila îi este dedicat timbrul cu valoarea nominală de 20,50 lei”, informează Romfilatelia.
Pe coliţa dantelată, cu timbrul având valoarea de 29 lei, traseul de zbor al companiei este completat cu Londra şi cu prelungirea tronsonului de la Varşovia la Moscova. Manşeta coliţei prezintă medalia bătută pe 23 aprilie 1920, la Paris, pe care se distinge textul: CFRNA – Fondat în 23 aprilie 1920 şi numele românului Aristide Blank – finanţatorul înfiinţării Companiei. Pe manşeta coliţei este figurată sigla Comisiei de Aerofilatelie, iar pe timbrul coliţei – sigla Aeromfila.
Emisiunea este completată de plicul „prima zi”, în coală de 27 de timbre, o vinietă, 14 tabsuri şi tete-beche, minicoală de 13 timbre, două viniete diferite, 10 tabsuri, minicoală de 8 timbre, o vinietă, 6 tabsuri şi coliţă dantelată.

Articole din aceeasi categorie