Tinerii care au tâlhărit un bărbat de 64 de ani, în centrul Clujului, au fost identificaţi şi arestaţi

Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul unui cetăţean, au identificat şi reţinut pentru 24 ore, trei tineri cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”. Ulterior reţinerii, faţă de tineri a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 1 februarie, în jurul orei 05:00, un bărbat de 64 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a sesizat Poliţia prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că, în timp ce se afla pe str. Vasile Goldiş, ar fi fost agresat de trei tineri care i-au sustras o sumă de bani şi un telefon mobil. Poliţiştii au intervenit imediat, iar victima le-a relatat că unul dintre agresori l-a ajuns din spate, i-a pulverizat în ochi o substanţă iritantă, după care l-a trântit la pământ şi l-a imobilizat pentru a nu cere ajutor. Ceilalţi doi agresori au căutat bunuri de valoare pe care victima le avea asupra sa şi i-au sustras telefonul mobil şi portofelul” – informează IPJ Cluj.

Atacul agresorilor a fost înregistrat de o cameră de supraveghere din zonă, filmul fiind postat şi distribuit pe reţelele de socializare şi în mass-media. În 3 februarie, în jurul orei 21:00, cu sprijinul unui cetăţean şi în urma cooperării cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi poliţişti locali din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, cei trei agresori au fost identificaţi şi prinşi. În urma probatoriului administrat s-a propus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de „tâlharie calificată”, iar faţă de cei trei tineri de 16 ani, din municipiul Gherla, respectiv unul din municipiul Cluj-Napoca, a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore. În 4 februarie instanţa a dispus  arestarea preventivă a tinerilor pentru 30 de zile.

Poliţia clujeană mulţumeşte persoanei care a sprijinit intervenţia poliţiei şi a ajutat la identificarea celor trei agresori, pentru spiritul civic de care au dat dovadă şi pentru contribuţia activă adusă în procesul de descurajare a acestui gen de fapte.

”Chiar dacă pentru unii spiritul civic înseamnă a-ţi „pierde” timpul cu declaraţii la poliţie, nu trebuie să uităm faptul că mâine fiecare din noi poate fi cel care are nevoie de ajutorul celor din jur. A nu fi nepăsător la ceea ce se întâmplă în jurul tău şi a sesiza poliţia atunci când ceva sau cineva ţi se pare suspect, nu îi ajută numai pe ceilalţi, ci şi pe tine!” – arată Poliţia clujeană.

Pentru prevenirea unor fapte de tâlhărie, poliţiştii de investigaţii criminale recomandă cetăţenilor să evite deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate, izolate (câmpuri, parcuri, şantiere, terenuri virane). „Păstraţi asupra dumneavoastră cât mai puţini bani lichizi. Dacă diverse probleme vă obligă să vă deplasaţi noaptea, evitaţi să o faceţi prin zone izolate ori neiluminate, precum şi prin zona locurilor unde se consumă băuturi alcoolice. Dacă observaţi că sunteţi urmărit/ă de unul sau mai mulţi indivizi, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar daca asta presupune schimbarea itinerariului obişnuit. Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice, izolate, de către persoane care oferă spre vânzare lucruri ieftine” – avertizează poliţiştii.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie