Taximetriștii din zona aeroporturilor, verificați de polițiști

Taximetriștii din zona aeroporturilor au fost, din nou, în „vizorul” Poliției.

Sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la sfârșitul săptămânii trecute polițiștii au acționat, în zona aeroporturilor internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Bacău și Iași, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi. Potrivit IGPR, activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, polițiștii de la transporturi au verificat 160 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.435 de lei. Dintre sancțiunile aplicate, 45 au fost pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, 9 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar 7 pentru alte abateri. În trei cazuri au fost dispuse măsuri complementare de reținere a certificatului de înmatriculare auto.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie