Tânăr din Jucu, cercetat pentru infracțiuni de furt

Un tânăr de 18 de ani, din comuna Jucu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla în urma  activităților informativ-operative și a investigațiilor efectuate.

Potrivit IPJ Cluj, în 1 septembrie, în jurul orei 05:30, cel în cauză s-ar fi deplasat la domiciliul unei femei în vârstă de 79 de ani, din comuna Jucu, unde, prin escaladarea gardului și profitând de faptul că ușa de acces în locuință nu era asigurată, ar fi pătruns în interiorul imobilului, cu intenția de a sustrage bunuri. Întrucât a fost surprins de proprietară, care se afla acasă, tânărul a părăsit în grabă imobilul, fără a sustrage vreun bun.

„După circa două ore de la producerea evenimentului, femeia a sesizat autoritățile, iar la scurt timp polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla l-au depistat pe tânărul bănuit de săvârșirea faptei. În urma probatoriului administrat de către polițiști s-a stabilit că, la data de 28 august, cel în cauză ar fi pătruns în același imobil, din care ar fi sustras suma de 800 de lei. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate” – informează IPJ Cluj.

În cauză se efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de furt calificat și furt.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie