Şoferii de până în 25 ani şi cei care conduc maşini puternice – comportamente agresive în trafic

Bărbaţii, tinerii cu vârste până în 25 de ani şi conducătorii unui autoturism cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi sunt cei care declară că adoptă, în cea mai mare măsură, comportamente agresive îndreptate împotriva celorlalţi participanţi la trafic, potrivit unui studiu prezentat marţi de Poliţia Română. Conform studiului, aproape 70% dintre participanţii la studiu au declarat că respectă limita legală de viteză, indiferent de modul de deplasare a celorlalte maşini. La acest capitol, cu cât puterea motorului autovehiculului este mai mare, cu atât frecvenţa comportamentelor riscante de depăşire a limitei de viteză în trafic creşte. „Şoferii chestionaţi tind să depăşească viteza legală în special în afara localităţii şi pe autostrăzi, iar cea mai întâlnită justificare pentru depăşirea vitezei de către şoferi o reprezintă executarea depăşirilor în trafic. De asemenea, depăşirea limitei de viteză pare să îşi găsească justificarea ziua, când drumul este liber sau când limita de viteză este evaluată ca fiind prea mică pentru categoria de drum pe care şoferul se deplasează”, potrivit rezultatului studiului.

Peste 80% dintre şoferii chestionaţi au declarat că, indiferent de categoria de drum, poartă centura de siguranţă în cea mai mare parte a timpului. Totuşi, o parte a şoferilor (13%) utilizează centura de siguranţă doar uneori, foarte rar sau niciodată atunci când conduc în localitate, iar 5% când conduc în afara localităţii sau pe autostradă.

Proporţia şoferilor care declară că li s-a întâmplat să conducă după ce au consumat băuturi alcoolice este de aproximativ 9% din totalul celor chestionaţi. „Comparativ cu anii anteriori, se înregistrează o scădere semnificativă a incidenţei celor care afirmă că au condus sub influenţa alcoolului, de la 29% în 2008 la 9% în 2018”, precizează realizatorii sondajului.

Potrivit cercetării, una dintre principalele observaţii privind agresiunile în trafic este aceea că şoferii români declară că, în ultimele şase luni, s-au regăsit mai degrabă în ipostaza victimei decât a agresorului. „Astfel, aproximativ trei sferturi dintre şoferii chestionaţi (71%) au declarat că au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor sau claxoanelor. Acesta reprezintă, totodată, şi comportamentul agresiv recunoscut cel mai des de către şoferi, urmat de gesturi ameninţătoare sau obscene – 47% şi de agresiuni verbale – 40%. Bărbaţii, tinerii cu vârste până în 25 de ani şi conducătorii unui autoturism cu o capacitate cilindrică de 2.000 cm3 sau mai mare sunt cei care declară că adoptă, în cea mai mare măsură, comportamente agresive îndreptate împotriva celorlalţi participanţi la trafic”, indică sondajul. Despre atitudini şi comportamente de risc în trafic, majoritatea şoferilor chestionaţi (72%) consideră că prioritatea Poliţiei Rutiere ar trebui să fie sancţionarea conducătorilor auto ce au consumat băuturi alcoolice. Această proporţie crescută este susţinută de percepţia şoferilor, surprinsă în sondajele anterioare, conform căreia consumul de alcool reprezintă una dintre cele mai grave probleme care afectează siguranţa traficului rutier. Următorul punct de intervenţie a Poliţiei, pe care şoferii îl consideră prioritar, vizează sancţionarea conducătorilor auto care sunt agresivi în trafic.

Articole din aceeasi categorie