Serviciul pentru Imigrări Cluj: 102 cetăţeni străini depistaţi, în 2014, cu şedere ilegală în România

În 2014, un număr de 102 cetăţeni străini au fost depistaţi de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj cu şedere ilegală în România. Dintre aceştia, 50 au fost puşi în legalitate, iar 52 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României. Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional, fiind aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 95.200 lei şi 21 avertismente, iar în 13 cazuri s-a dispus măsura interzicerii intrării în România – relevă datele unui raport prezentat în şedinţa de evaluare a activităţii, desfăşurată la sfîrşitul săptămînii trecute.

Potrivit unui comunicat al Serviciului pentru Imigrări Cluj, remis, luni, presei, la sfîrşitul anului 2014, în evidenţele Serviciului se aflau înregistraţi 6.171 cetăţeni non-UE şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, proveniţi din 110 ţări ale lumii, faţă de 2013, cînd în evidenţă erau înregistraţi 5.759 cetăţeni străini. Cei mai mulţi cetăţeni străini înregistraţi provin din Franţa (857), Italia (648), Republica Moldova (491) Germania (470), Tunisia (319).

În ceea ce priveşte admisia în România, în 2014 au fost depuse 165 de invitaţii, dintre care 109 au fost admise, 14 se află în lucru, iar 42 cereri au fost respinse. De asemeni, au fost înregistrate 15 cereri pentru reîntregirea familiei, fiind aprobate 8, una fiind respinsă şi 6 fiind în curs de soluţionare.

În anul 2014 au fost primite 67 de cereri pentru eliberarea de autorizaţii de muncă lucrătorilor angajaţi în muncă sau detaşaţi. Au fost eliberate 55 autorizaţii de muncă, iar 12 cereri au fost respinse pentru deficienţe constatate în derularea procedurilor prevăzute expres de lege.

Tot în 2014 au fost primite 2.650 cereri prin care s-a solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară sau permanentă, înregistrarea rezidenţei temporare sau aprobarea rezidenţei permanente în România, schimbare de reşedinţă, sau cereri de întregire a familiei, dintre care pentru state terţe un număr de 1.677, iar pe spaţiul UE şi SEE un număr de 973. Ca urmare, au fost emise 2.424 documente care atestă rezidenţa pe teritoriul României, din toate categoriile: permise de şedere temporară şi permanentă pe teritoriul României, certificate de înregistrare a rezidenţei şi cărţi de rezidenţă pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, străini şi membrii de familie ai cetăţenilor proveniţi din statele membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European. În perioada de referinţă a fost revocat dreptul de şedere în 140 cazuri – se precizează în comunicatul Serviciului pentru Imigrări Cluj.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie