Seniorii Clujului învaţă să folosească internetul

Cursuri gratuite
• 60 de pensionari au participat până acum la cursurile „de digitalizare”, prin care pot învăța și extinde cunoştiinţele în domeniul calculatoarelor •
Luna aceasta a început la Cluj un program comunitar special destinat pensionarilor care doresc să își dezvolte abilitățile digitale. Proiectul pilot cu numele „Digital Seniors” – Curs gratuit de utilizare calculator, telefon mobil, tabletă și internet – este implementat prin colaborarea primăriei cu clusterul Transilvania IT / ARIES Transilvania și compania AROBS, sub egida Consiliului Consultativ pentru Antreprenoriat și Inovare în IT. “Programul este implementat prin colaborarea entităților din variate sectoare de activitate de la nivelul orașului (sector public, mediu privat, societate civilă, cetățeni), iar rezultatele de până acum subliniază necesitatea și în special, dorința participanților de a continua cursurile în 2019. Joi, 13 decembrie 2018, a fost ultima zi de cursuri din prima lună a programului. 60 de pensionari au participat până acum la aceste cursuri „de digitalizare”, prin care seniorii din Cluj-Napoca pot învăța și extinde cunoștințele în ceea ce înseamnă utilizarea tehnologiei pentru o viață mai ușoară”, se arată pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc.
Participanții la cursuri vor învăţa concret cum să folosească internetul pentru comunicare, inclusiv rețelele de socializare, diverse aplicații, cum să plătească online taxe și impozite şi nu numai. Primăria Cluj-Napoca are peste 65 de aplicații și proceduri digitale, pe lângă Antonia, primul funcționar public virtual din România, care procesează momentan 90 de cereri de la cetățeni, non-stop.
Cursurile „Digital Seniors” se desfășoară la sediul Arobs din cartierul Mărăști și la Centrele de zi pentru vârstnici ale Direcției de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie