Şeful vechiului PNL din Feleacu va candida din partea PSD pentru funcţia de primar al comunei

Fostul preşedinte al organizaţiei PNL Feleacu, Gabriel Costea părăseşte tabăra liberalilor şi va candida din partea PSD la funcţia de primar al acestei comune. Costea a spus că alături de el vor trece în PSD toţi membrii care au activat în organizaţia vechiului PNL, printre aceştia numărînduu-se şi un consilier local.

Fostul liberal a spus că a decis să treacă la PSD pentru că aici a găsit oameni cu care poate colabora, precizînd că şi în perioada USL a conlucrat extrem de bine cu partenerii politici din PSD. Costea a explicat că are nevoie atît de susţinere cît şi de o colaborare bună pentru a dezvolta comuna Feleacu, mai ales că, spune acesta, locuitorii de aici nu au apă, gaz şi nici drumuri de calitate.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, că organizaţia pe care o conduce a reuşit să desemneze candidaţi pentru funcţia de primar la alte 17 comune din judeţul Cluj după ce în urmă cu trei săptămîni a anunţat 46 de candidaţi pentru funcţia de primar. Printre candidaţii desemnaţi recent se numără şi actualul primar la comunei Luna, Aurel Giurgiu. Lăpuşan a spus că în 2012 Giurgiu a cîştigat alegerile din partea PDL iar acum va fi candidatul PSD pentru funcţia de primar. Ceilalţi candidaţi validaţi recent sînt: Ana Cichir-Aşchileu Mare; Liliana Moldovan-Ceanu Mare; Amalia Dinu-Ciurila; Olimpia Giurgiu-Palatca; Nicolae Jişa-Băişoara; Dumitru Pop-Bonţida; Nicolae Dobra-Călăţele; Dumitru Chiorean-Frata; Teodor Roşa-Gîrbău; Marius Tudor-Iara; Dorinel Sandru-Petreştii de Jos; Daniel Hancu-Sănduleşti; Cornel Nemeş-Tureni; Nicolae Mureşan-Vad şi Dorin Nap-Valea Ierii. Lăpuşan a afirmat că organizaţia pe care o conduce îşi propune ca, la alegerile locale din iunie, să-şi îmbunătăţească scorul electoral şi să obţină un număr sporit de mandate de primar.

“Acum, avem în judeţ 23 de primari ai PSD şi ne propunem ca, la alegerile locale, să obţinem cel puţin 25 de mandate în judeţul Cluj. De asemenea, ne propunem să obţinem cel puţin 13-14 mandate de consilieri judeţeni, ceea ce ar însemna un scor electoral pe judeţul Cluj de cel puţin 30%’, a menţionat Remus Lăpuşan. În judeţul Cluj există 80 de unităţi administrativ teritoriale, cinci municipii, un oraş şi 74 de comune. Pănă acum PSD şi-a desemnat candidaţii pentru funcţiile de primar şi consilieri locali în 62 de unităţi administrativ-teritoriale clujene, urmînd ca, la restul primăriilor, să fie desemnaţi în perioada imediat următoare.

Din partea PSD, pentru funcţia de primar la Cluj-Napoca va candida deputatul Aurelia Cristea. La Primăria Turda va candida Cristian Matei (preşedinte de organizaţie şi consilier judeţean), la Cîmpia Turzii va candida Radu Hanga (primar în funcţie), la Dej va fi Costan Morar (primar în funcţie), la Gherla Ioan Neselean (viceprimar şi preşedinte de organizaţie), iar la Huedin, Marius Fărcaş (preşedinte al PSD Huedin).

C. PURIŞ

Articole din aceeasi categorie