Şcoala de vară pentru elevii Şcolii Gimnaziale “Iuliu Haţieganu” Panticeu

Vacanţa de vară este o perioadă lungă de libertate pentru toţi copiii. Cei mai mulţi dintre ei, dacă nu chiar majoritatea, nu-şi pot permite să petreacă vacanţa mare altundeva decât acasă. Părinţii parcă nu le mai oferă nici timpul şi nici atenţia pe care ei şi-o doresc, calculatorul şi telefoanele mobile parcă au invadat mintea şi preocuparile copiilor, iar jocurile şi activităţile educative au fost date uitării, astfel încât copilăria parcă a devenit pentru elevii noştri o plictiseală.
Ideea „Şcolii de vară” a fost a doamnei prof. Daniela Marcu, şi consider că a fost şi este una excepţională. Avem experienţa anului trecut când am desfăşurat pentru prima dată un astfel de proiect, cu un impact foarte bun asupra copiilor. S-au realizat şi în acest an diverse activităţi cu elevii atât în localitatea Panticeu, cât şi în Sărata. Proiectul s-a desfăşurat în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Sărata,Cluj. Prin acest parteneriat părintele paroh Andrei Misaroş i-a introdus pe elevi în universul poveştilor cu tâlc, subliniind importanţa bunătăţii în viaţa creştinului.
Al doilea partener în cadrul şcolii de vară a fost Asociaţia Română „Focul Viu”, Cluj, care a asigurat o excursie la Cluj-Napoca elevilor care s-au înscris. Obiectivele acestei excursii au fost familiarizarea cu istoria oraşului Cluj-Napoca, vizitarea muzeelor zoologic şi botanic, vizitarea Grădinii Botanice şi a Muzeului Satului.
Un alt partener în proiect a fost Asociaţia „Ritualuri Strămoşeşti”, în cadrul căreia, domnul Mircea Cena a asigurat elevilor care fac parte din ansamblul folcloric, participarea acestora la Berchieşu, comuna Frata, la Jocul de Târgul Cireşelor.
Prima zi a „Şcolii de vară” a debutat cu prezentarea activităţilor propuse de cadrele didactice şi pe care le pot alege elevii în cadrul şcolii de vară. Pentru început elevii şi-au spus părerile despre activităţile desfăşurate anul trecut şi ce aşteptări au în acest an de la şcoala de vară. Elevii şi-au ales activităţile zilnice dintr-o paletă largă de activităţi, asta tocmai pentru a nu îngrădi libertatea acestora, ci pentru ca să-i facem să îndrăgească şcoala. Activităţile desfăşurate au fost: realizarea de semne de carte (cusături pe etamină), jocuri în aer liber, activităţi de celebrare a centenarului, catehizare prin povestioare cu tâlc, vizionare de film, identificarea de specii de plante, mica excursie la Rezervaţia de bizoni de la Recea-Cristur, jocuri prin care pot învăţa biologia creativă, puzzle-uri, iar împreună cu doamna director Marcu Daniela cei talentaţi au realizat o cărticică cu poveşti şi imagini realizate prin tehnica desenului, pentru ca elevii să înveţe mai uşor biologia. Cartea urmează să fie publicată, iar în toamnă se va realiza lansarea oficială la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2018-2019. În cadrul şcolii de vară elevii care au dorit au participat la Sfânta Liturghie. La finalul programului toţi elevii au fost premiaţi cu câte o diploma de merit pentru implicarea şi participarea la activitaţile din cadrul „Şcolii de Vară”.
Andreea MISAROŞ

Articole din aceeasi categorie