Salt mortal la Luncani

Tragedie la Luncani. Un tânăr de 27 de ani a murit după ce a căzut în gol cu paraşuta de la peste 3000 de metri.

Incidentul ar avut loc sâmbătă, în jurul orei 11, când Vlad Lupaş, aflat într-un avion al Aerodromului Luncani, a încercat să facă un salt de la 3000 de metri. Din primele informaţii se pare că în timp ce se pregătea să sară, tânărului i s-a deschis accidental paraşuta de rezervă, fapt care la tras afară din avion şi l-a proiectat în aripa avionului. În urma impactului cu aparatul de zbor, Vlad Lupaş şi-ar fi pierdut cunoştiinţa, ceea ce a făcut să nu mai poată declanşa deschiderea paraşutei principale. În acest context, tânărul a căzut în gol de la 3000 de metri iar în urma impactului cu solul a decedat. Trupul lui Vlad Lupaş a fost găsit pe marginea şoselei naţionale de un şofer, care a sunat la 112. Echipajul de la Ambulanţa Cluj, sosit la faţa locului, nu a mai putut decât să constate decesul tânărului.

Specialişti din cadrul Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au sosit, sâmbătă, la Luncani pentru a cerceta modul în care s-a produs evenimentul iar Poliţia Cluj a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul lui Vlad Lupaş. Tânărul făcea paraşutism din 2010 şi avea până acum peste 400 de salturi.

C.P.

Articole din aceeasi categorie