Rolul vitaminelor în corpul uman

Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de organism, deci ele trebuie obţinute din alimentaţie, sau în lipsă, prin medicamente. Este desigur bine de ştiut că a ne procura vitaminele din surse naturale este mult mai bine decît să le luăm sub formă sintetică. Natura ne oferă un echilibru perfect de compuşi care nu pot fi replicaţi pe deplin altfel. Să ne bucurăm de vară, cînd în frunctele şi legumele proaspete consumate găsim resursele naturale de vitamine.

Vitaminele sînt substanţe non-calorice de care corpul are nevoie în cantităţi mici, de ordinul miligramelor. Multe dintre vitamine servesc ca şi coenzime în multe reacţii la nivel celular. Ele ajută la îndeplinirea unor anumite reacţii biochimice din corp, iar lipsa lor influenţează în mod negativ desfăşurarea proceselor normale din organism. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de organism, acesta trebuie să le primească prin dieta de zi cu zi.

Există 13 vitamine esenţiale, a căror lipsă afectează funcţionalitatea normală a organismului şi acestea sînt: A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic. Necesarul vitaminic depinde de: vîrstă, starea metabolică şi activitatea desfăşurată şi poate fi asigurat printr-o dietă mixtă, cu conţinut determinat de: cereale, fructe şi legume, proteine animale şi vegetale, produse lactate, lipide.

Vitaminele se împart în două categorii: vitamine solubile în apă, numite hidrosolubile, şi vitamine solubile în grăsimi, numite liposolubile. Cele solubile în apă sînt eliminate din organism în cazul în care sînt în exces, pe cînd cele solubile în grăsimi nu vor fi eliminate din organism şi vor fi stocate. Nevoia de vitamine solubile în apă apare mult mai des în organism. Ele sînt: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12, C. Vitaminele solubile în grăsimi sînt: A, D, E, K.

Lipsa vitaminelor din organism se traduce prin: buze uscate şi crăpate, piele înroşită şi iritată pe braţe şi pulpe, piele uscată, sindrom premenstrual, creşterea înceată a părului, ochi înroşiţi şi obosiţi, exfolierea unghiilor, lipsa fierului, a zincului sau a acizilor graşi, ten palid, anemie, furnicături în picioare pe timpul nopţii, acnee. Stările de oboseală, insomnia, scăderea imunităţii, starea de irascibilitate pot fi cauzate şi de faptul că organismul nu dispune de vitaminele necesare unui ritm de viaţă sănătos.

Dr. Liana Monica Deac

Articole din aceeasi categorie