Rol negativ într-un film derivat din universul ‘Fast and Furious’

Actorul britanic Idris Elba va interpreta personajul negativ în ‘Hobbs and Shaw’, într-un film derivat din universul ‘Fast and Furious’, în care va mai juca Dwayne Johnson şi Jason Statham, potrivit revistei Variety citată de EFE.
David Leitch, care a regizat ‘Deadpool 2’, va realiza viitorul film în care Johnson şi Statham îşi vor relua rolurile agentului special Luke Hobbs şi respectiv infractorul Deckard Shaw, de data aceasta aliaţi pentru a face faţă unui inamic comun interpretat de Elba.
Recent actriţa britanică Vanessa Kirby, cunoscută din serialul ‘The Crown’ şi ‘Mission: Impossible – Fallout’, a anunţat că se alătură distribuţiei acestui film pentru a interpreta o agentă şi soră a personajului jucat de Statham. Scenariul îi aparţine lui Chris Morgan, părintele seriei ‘Fast and Furious’, iar filmările vor începe la toamnă.

Articole din aceeasi categorie