Revelion în stil occidental la Bonţida

Bonţida nu este o comună oarecare. Localitatea găzduieşte renumitul castel Bánffy,  Versailles-ul românesc, o adevărată operă de artă, vizitat în fiecare vară de mii de turişti din ţară şi din străinătate. Tot acolo are loc cunoscutul festival  Electric Castle,  onorat în fiecare an de zeci de mii de tineri. Deci, aşezarea de pe Someş are tradiţii vechi, dar se bucură şi  de un brand special, iar edilii locali se folosesc din plin de aceste aprecieri.

Iată, în prag de An Nou, primarul comunei, Emil Cărhaţ, pregăteşte mai multe surprize plăcute locuitorilor. Astfel, în noaptea de Revelion, după terminarea slujbei  religioase din Biserica Ortodoxă, cetățenii se vor aduna în centrul Bonţidei, unde în prezenţa primarului Emil Cărhaţ şi a consilierilor locali vor avea ocazia să asiste la un  foc de artificii şi își vor ura „La mulţi ani!” cu un pahar de şampanie oferit de Primărie. Ca în marile oraşe ale lumii! Un obicei care este respectat la cumpăna anilor.

Bonţidenii vor petrece Revelionul în compania muzicii şi dansului, aşa cum se obişnuieşte pe acele meleaguri. Acelaşi lucru se va petrece cu ocazia Anului Nou şi în centrul  satului  Răscruci.

În aceste zile de sfârşit de an, prin grija Primăriei au primit cadouri toţi preşcolarii şi elevii unităţilor de învăţământ din localităţile Bonţida şi Răscruci, care cu prilejul sărbătorilor au prezentat programe speciale.

Szekely  Csaba

Articole din aceeasi categorie

One Response to Revelion în stil occidental la Bonţida

  1. Florica Bolog

    Felicitări domnului primar om de o aleasă omenie!