Razie la Dej

Polițiștii rutieri, de ordine publică și criminaliști din cadrul Poliției municipiului Dej, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Secției 5 Poliție Rurală Dej, au acționat marți, 27 august, în intervalul orar 7:00 – 13:00, pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate, pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite, date în consemn, ori a celor care se sustrag urmăririi penale.

Pe linie rutieră s-a acționat cu autospeciala radar pe DN 1 C, DN 18 B (localitățile Câțcău, Cășeiu și Rugășești), DJ 172 F (localitatea Mica), precum și în interiorul municipiului, în vederea reducerii riscului rutier.

Au fost legitimate 129 de persoane și au fost puse în executare 4 mandate de aducere. De asemeni, au fost controlate 97 de autovehicule.

Potrivit IPJ Cluj, au fost constatate două infracțiuni (conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință) și au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea OUG 195/2002, OUG 97/2005,  Legii 12/1990 și Legii 61/1991.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie