Razie a Poliției clujene în zona străzii Piezișă

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au organizat, în noaptea de 23/24 iunie, o acțiune cu efective mărite în zona străzii Piezișă, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale și depistarea persoanelor care comit infracțiuni sau contravenții.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, polițiști din cadrul secțiilor 4 și 6, precum și polițiști din cadrul Biroului Rutier. De asemeni, au fost angrenați jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ștefan Cicio-Pop  și polițiști locali.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate circa 30 de sancțiuni contravenționale, fiind identificate abateri de la regimul circulației pe drumurile publice, de la prevederile Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, de la reglementările privind activitățile comerciale ș.a.

Au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost controlate 60 de autovehicule.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie