Procesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, se apropie de final

Curtea de Apel Cluj a dispus amânarea procesului, aflat în faza de apel, a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Instanţa a dipus un nou termen pentru 24 noiembrie după ce experţii angajaţi în cauză a cerut timp să-şi pregătească punctul de vedere cu privire la expertiza asupra hard-diskului din laptopul lui Răzvan Pop, fost consilier a lui Uioreanu.
Faza de apel în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, acuzat de luare de mită, a început în luna ianuarie 2017, iar de atunci au avut loc nu mai puţin de zece termene. În acest dosar mai sunt judecaţi oamenii de afaceri Ioan Bene, Radu Davidescu şi Vasile Pogăceanu, precum şi fostul consilier judeţean Ioan Petran.
Fostul preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2014 pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.
În acelaşi dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.
Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită. Radu Davidescu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti, a fost în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită.
La începutul lunii noiembrie, instanţa a admis schimbarea măsurii arestării cu arestul la domiciliu în cazul lui Horea Uioreanu, a lui Ioan Bene şi Vasile Pogăceanu.
În luna mai anul trecut, Tribunalul Cluj a dispus condamnarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
Omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, iar Vasile Pogăcean la 3 ani de închisoare cu executare. Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul a dispus condamnarea lui Ioan Petran la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi a directorului UTI Gabriel Davidescu la doi ani şi cinci luni de închisoare cu suspendare.
Hotărârea Tribunalului Cluj i-a nemulţumit însă pe cei cinci, aceştia înaintând apel.
C. PURIŞ

Articole din aceeasi categorie