Primarul Sorin Apostu află luni dacă rămîne după gratii

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu va afla luni dacă va fi cercetat în continuare în stare de arest. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza luni, începînd cu ora 9, recursul formulat de Sorin Apostu la încheierea Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus arestarea edilului pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită. Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, primarul va fi pus în libertate şi îşi poate continua mandatul. În cazul în care se va menţine măsura arestării, Apostu va fi suspendat din funcţia de primar prin ordin al prefectului.

Primarul Sorin Apostu a fost arestat pentru 29 de zile în noaptea de 10 spre 11 noiembrie de magistraţii Curţii de Apel Cluj, pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, tot atunci fiind arestat şi omul de afaceri Călin Stoia. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, este acuzat că a primit 45.000 de euro de la administratorul unei firme de salubritate, Călin Stoia, care a fost şi el arestat. ‘În perioada 2010 – 2011, inculpatul Stoia Călin Mihai, în calitate de administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner-Vereş S. A., a remis inculpatului Apostu Sorin, primar al municipiului Cluj-Napoca, suma totală de 188.760 lei, echivalentul a 45.000 de euro, cu titlu de mită.

Stoia Călin Mihai a dat această sumă de bani pentru ca inculpatul Apostu Sorin să îi favorizeze firma în obţinerea contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca şi pentru ca acest contract să se deruleze fără incidente. Ca urmare, la data de 28 iulie 2010, între Primăria Cluj-Napoca şi SC Compania de Salubrizare Brantner-Vereş S. A. a fost încheiat contractul de salubrizare pentru o perioadă de 8 ani’, precizează DNA.

Procurorii susţin că, pentru a crea aparenţa de legalitate a remiterii acestei sume de bani, suma de 188.760 de lei a fost achitată cu titlu de plată a unor contracte de consultanţă juridică, încheiate fictiv între firma beneficiară a contractului de salubrizare şi Cabinetul de avocatură al învinuitei Apostu Monica Undina, soţia lui Apostu Sorin, în condiţiile în care asistenţa juridică aferentă acestor contracte este inexistentă. În cauză mai sînt cercetaţi pentru dare de mită şi oamenii de afaceri Simion Mureşan (Electrogrup) şi Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).

C.P.

Articole din aceeasi categorie