Precipitații mixte până spre sfârșitul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marți 22 ianuarie, o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori, care a intrat deja în vigoare în şapte judeţe plus o informare de precipitaţii mixte pentru restul ţării, valabile până miercuri dimineaţă.

În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi în cea mai mare parte a judeţelor Argeş şi Caraş-Severin, precum şi în zone din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Până astăzi, 23 ianuarie, ora 10:00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toate regiunile şi pe arii restrânse vor fi moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare şi local se va depune un strat nou de zăpadă, iar în vestul ţării, trecător, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie.

ANM precizează că, până spre sfârşitul săptămânii, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud.

Articole din aceeasi categorie