Poliţiştii locali au efectuat ieri o acţiune de control în zona centrală a oraşului

Verificările au vizat identificarea celor care au parcat neregulamentar în zonele pietonale, pe pistele de biciclete, trotuare, celor care au blocat o bandă de circulaţie, precum şi parcarea fără achitarea taxei aferente şi activitatea de taximetrie.

De asemenea, prin acţiunea de ieri, poliţiştii locali au urmărit menţinerea curăţeniei stradale, respectarea măsurilor de protecţie şi semnalizare a lucrărilor de reparaţii a imobilelor şi intervenţilor la trama stradală sau trotuar şi a panotajului publicitar.

Acţiunea de ieri s-a soldat cu 239 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 47.300 lei. Pe lîngă amenzile date, inspectorii Primăriei au ridicat 5 autovehicule parcate neregulamentar.

Articole din aceeasi categorie