Peste 70.000 de minori au primit în Anglia reţete pentru medicamente antidepresive anul trecut

Peste 70.000 de minori, printre care şi aproape 2.000 de copii de şcoală primară, au primit reţete pentru antidepresive în Anglia anul trecut, relatează sâmbătă Press Association.
Experţii au cerut prudenţă în recomandarea acestor medicamente tinerilor, avertizând că potenţialele efecte pe termen lung asupra creierelor în dezvoltare nu sunt cunoscute pe deplin.
Cei care fac campanii pentru susţinerea sănătăţii mentale susţin că alte tratamente, precum “terapiile pe bază de vorbit”, ar trebui să fie mai uşor accesibile ca primă măsură. Pe de o parte cifrele privind numărul reţetelor eliberate sunt percepute de profesionişti drept o dovadă că tinerii vor să se trateze, ceea ce este încurajator, dar pe de altă parte se fac apeluri pentru un acces mai larg la alte terapii.
Datele obţinute de The Times de la Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) în baza legii privind accesul liber la informaţie arată că 7,3 milioane de oameni au primit cel puţin o reţetă pentru antidepresive în Anglia în 2017.
Medicamentele au fost luate de unul din şase adulţi, sugerează statistica, numărul total marcând o creştere de aproape 500.000 din 2015.
Numărul reţetelor pentru antidepresive aproape că s-a dublat în ultimul deceniu.
Un psihiatru din cadrul Universităţii Oxford, Andrea Cipriani, a declarat pentru ziar că medicii trebuie să fie atenţi atunci când prescriu antidepresive unor creiere în dezvoltare. “Nu cunoaştem consecinţele pe termen lung”, a spus el.
Un studiu efectuat în 2016 de dr. Cipriani a ajuns la concluzia că cele mai multe antidepresive nu i-au ajutat pe copii şi adolescenţi cu probleme mentale grave şi că unele dintre ele ar putea fi periculoase.
În urma studiului s-a descoperit că din 14 medicamente antidepresive, numai unul – fluoxetină, vândut sub denumirea Prozac – era mai bun decât un placebo la tratarea simptomelor tinerilor cu depresie majoră.
Un alt medicament, venlafaxină, a fost asociat cu un risc sporit de gânduri sinucigaşe şi tentative de sinucidere.
Totuşi, studiul a ajuns în cele din urmă la concluzia că eficienţa şi siguranţa antidepresivelor luate de copii şi adolescenţi rămân neclare, din cauza modului prost de concepere a testelor clinice şi a informaţiilor selective pe care le transmit acestea, finanţate în majoritate de companiile de medicamente.

Articole din aceeasi categorie