Persoane bănuite de comiterea de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”, identificate şi reţinute de poliţiştii clujeni

Trei persoane bănuite de comiterea de înşelăciuni prin metoda „Accidentul” au fost identificate de poliţiştii clujeni, în urma unor investigaţii complexe. Faţă de două dintre acestea fost dispusă măsura arestării preventive.

La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii clujeni au depistat şi reţinut o femeie bănuită de comiterea a trei fapte de înşelăciune prin metoda ,,Accidentul”. La data respectivă a fost organizată o acţiune de prindere arest-4în flagrant, asupra femeii fiind găsiţi 10.000 de lei şi 760 de euro, bani susceptibili a proveni din activităţi ilicite.

„În jurul orei 23:00, Poliţia a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că a fost contactat de persoană care şi-a declinat o calitate oficială şi care i-a adus la cunoştinţă că fiul său a fost implicat într-un accident de circulaţie. Conform celor comunicate telefonic, accidentul ar fi avut ca urmare rănirea gravă a două persoane, iar pentru soluţionarea pe cale amiabilă a cauzei, persoana respectivă i-ar fi solicitat 35.000 de euro. În urma sesizării, poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit prinderea în flagrant a unei femei de 39 de ani, din Brăila, în momentul în care aceasta s-a prezentat la domiciliul reclamantului, din Cluj-Napoca, pentru ridicarea banilor. Asupra femeii au fost găsiţi peste 10.000 de lei şi 760 de euro, bani susceptibili a proveni din activităţi ilicite. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi seară, cu puţin timp înainte de a fi prinsă în flagrant, femeia ar fi ridicat 6.200 de lei de la o femeie, din Cluj-Napoca, prin folosirea aceleiaşi metode. De asemeni, femeia ar fi procedat la fel, la data de 15 septembrie a.c., când s-ar fi prezentat la domiciliul unei persoane vătămate, din Cluj-Napoca, de unde ar fi ridicat 4.100 de lei. Anterior acestui moment, persoana vătămată ar fi fost contactată telefonic, fiindu-i comunicat faptul că o rudă ar fi fost implicată într-un accident rutier grav. Femeia depistată a fost reţinută de către poliţişti, iar magistraţii au emis pe numele acesteia un mandat de arestare preventivă” – anunţa, la momentul respectiv, IPJ Cluj.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii au identificat un bărbat de 35 de ani, din Dâmboviţa, încarcerat în penitenciar în altă cauză, bănuit că ar fi participat, alături de femeia prinsă în flagrant şi de un alt bărbat, la comiterea faptelor. La data de 7 octombrie, în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost transferat la centrul de reţinere şi arestare preventivă din Cluj-Napoca şi a fost prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul  săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.

Celălalt bărbat implicat, în vârstă de 35 de ani, din Dâmboviţa, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. „Din cercetări rezultă că, imediat după ce femeia a fost depistată şi reţinută de către poliţişti, bărbatul s-ar fi deplasat la locul unde cea în cauză ar fi fost cazată şi i-ar fi ridicat bunurile, precum şi două telefoane mobile care ar fi fost folosite la comiterea faptelor” – precizează IPJ Cluj.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor identificaţi.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie