Percheziţii la persoane bănuite de furturi din cabane

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au efectuat, luni, 23 februarie, mai multe percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri din cabane, cauzînd un prejudiciu de peste 40.000 de lei. Cinci persoane sînt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în cabane de pe raza localităţilor Beliş şi Călăţele, de unde ar fi sustras aparatură electronică şi electrocasnică, bijuterii, ceasuri, ATV-uri, produse alimentare, alcool ş.a., cauzînd un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei. În urma percheziţiilor, poliţiştii au recuperat aparatură electrocasnică şi electronică, ceasuri, bijuterii, obiecte de uz personal, suspectate a fi sustrase, precum şi obiecte bănuite a fi utilizate la comiterea faptelor” – informează IPJ Cluj.

Faţă de cinci persoane, cu vîrste cuprinse între 20 şi 35 de ani, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie