Pentru cei care nu respectă legea, anul a început cu amenzi

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Protecţia Mediului au prins în flagrant patru persoane care depozitau deşeuri, în mod ilegal, în zona Sfîntul Ion, informează municipalitatea clujeană.

Potrivit acesteia, acţiunile de verificare au fost efectuate avînd în vedere faptul că, odată cu începerea anului, s-a constatat creşterea numărului depozitărilor ilegale în zonele de agrement, pe spaţii verzi, la liziera pădurii Sfîntul Ion sau pe terenurile libere de construcţii din această zonă. „Cele patru persoane, una dintre ele reprezentînd o societate comercială, au fost prinse în flagrant de poliţiştii locali depozitînd astfel de deşeuri în intervalul 10-13 ianuarie 2016 în zona Izvor 2, pe drumul Sfîntul Ion”, arată reprezentanţii primăriei, precizînd că cetăţenii respectivi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor legale, cu amenzi în valoare de 48.000 lei.

Amintim faptul că pe parcursul anului trecut, poliţiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru 82 de persoane, care au fost depistate că au depozitat ilegal pe domeniul public obiecte de mobilier, deşeuri provenite de la lucrările de construcţii, îmbrăcăminte, resturi menajere. Prin procesele verbale de constatare a contravenţiilor au fost dispuse şi măsuri complementare de curăţare a locurilor respective, în timp ce valoarea amenzilor aplicate a fost de 123.000 lei.

A.S.

Articole din aceeasi categorie