Patru accidente grave, într-o singură zi

O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă, 6 octombrie, în jurul orei 02:45, pe strada Memorandumului din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 30 de ani, din municipiu, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, a fost surprins și accidentat grav de un autoturism condus de un bărbat tot de de 30 de ani, și el din localitate. Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volan avea dreptul de a conduce suspendat și se afla sub influența băuturilor alcoolice (o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat). Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca apoi să fie prezentat în fața unui judecător pentru drepturi și libertăți, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În aceeași zi, în jurul orei 12:20, un bărbat de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, la sensul giratoriu a frânat brusc, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat pe carosabil, fiind accidentat grav. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.

Tot sâmbătă, în jurul orei 16:55, un bărbat de 21 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un moped pe o stradă fără nume din comuna Feleacu, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat de 56 de ani, din comună, care circula pe axul drumului. În urma accidentului, biciclistul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice (o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), a fost rănit grav.

Și tot sâmbătă, în jurul orei 19:15, pe strada Plopilor din municipiul Cluj-Napoca a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită grav, iar un vehicul a fost avariat.

În acest caz, un bărbat de 69 de ani, care conducea un autoturism pe strada Plopilor, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 24 de ani, din Baia Mare, care era angajat regulamentar în traversarea drumului public, prin loc semnalizat și marcat corespunzător.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie