Pasionaţii de ATV-uri devastează păşunile şi pajiştile Apusenilor

Pasionaţii de curse off-road şi amatorii de enduro, călare pe ATV-uri sau motociclete, distrug de cîţiva ani încoace ariile protejate cuprinse în Parcul Naţional Apuseni, precum şi păşunile şi pajiştile din zona Rîşca-Beliş, fără ca autorităţile sa ia vreo măsură. Proprietarii de terenuri susţin că au ajuns la capătul răbdării din cauza acestor vehicule, care, aproape în fiecare weekend şi în perioada de vară, le brăzdează terenurile şi le terorizează animalele aflate la păscut.

pasuni atvPrintre cei afectaţi de pasionaţii de curse off road şi alte sporturi cu vehicule motorizate se numără proprietarii de terenuri grupaţi în Asociaţia Pastorală Ciunca. Asociaţia reuneşte peste 1.500 de persoane din comuna Mănăstireni şi are în proprietate aproximativ 400 de hectare de păşuni şi păduri în zona Ciunca, aflată între localitatea Beliş şi comuna Rîşca.

Păşuni, brăzdate de roţile ATV-urilor şi maşinilor 4×4
Ioan Coldea deţine funcţia de preşedinte al Asociaţiei Pastorale Ciunca şi susţine că efectele acestor curse asupra mediului sînt devastatoare. El spune că pe lîngă distrugerile asupra păşunilor şi terenurilor, aceste vehicule constituie o problemă majoră şi pentru animale. „Prin păşunea denumită în zonă Ciunca, precum şi prin păduri, motocicletele şi ATV-urile au făcut şanţuri adînci. Fiecare ieşire măreşte aria distrusă, făcînd noi urme pe lîngă cele vechi. Odată stratul vegetal distrus, urmele devin albie pentru torente, se adîncesc, iar degradarea este tot mai mare”, spune Coldea.

El arată că incursiunile de turism cu motociclete de tip Enduro, ATV-uri şi maşini 4×4 pe păşunile Asociaţie Pastorale Ciunca sînt tot mai dese, ceea ce face ca terenul să fie tot mai degradat. „Pentru păşune asociaţia noastră primeşte subvenţii de la APIA şi are obligaţia să întreţină şi să cureţe terenul. Or, dacă aceste zone vor fi pline cu şanţuri şi urmele ATV-urilor şi maşinilor 4×4, riscăm să pierdem finanţarea”, spune Coldea.

Animalele terorizate
Preşedintele asociaţiei mai susţine că, de cînd se practică astfel de sporturi prin zona de munte, animalele trec printr-o adevărată teroare. „Cînd apare cîte un convoi de ATV-uri sau maşini de teren, animalele se sperie şi o iau la fugă. De multe ori cîte o turmă de oi se sperie şi nu se mai opreşte cîţiva kilometri. De asemenea, caii, cînd aud zgomotul de ATV-uri, aleargă speriaţi kilometri întregi”, spune Coldea.

Reprezentantul Asociaţiei Pastorale Ciunca menţionează că şi turiştii care se campează pe păşune creează probleme de mediu. „Aceştia fac foc în locuri nepotrivite şi lasă grămezi mari de mizerie”, spune Coldea.

El a menţionat că pentru a preveni distrugerea în continuare a acestor zone, au trecut la instalarea de indicatoare de avertizare cu privire la interzicerea accesului auto şi a campării. „Nu mai dorim nici un fel de vehicul motorizat pe păşunile noastre, deoarece ne-au lăsat zeci de urme şi drumuri de la maşinile 4×4, ATV-uri şi motociclete, iar animalele sînt speriate”, a mai spus reprezentantul proprietarilor de păşuni şi păduri din zona Rîşca-Beliş

Parcul naţional al dezastrului de mediu
O bună parte din zona traversată frecvent de pasionaţii de ATV-uri şi 4×4 se află în Parcul Naţional Apseni şi, potrivit OUG nr. 195)2005, privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, art. 52, al. 3(d), „pe teritoriul ariilor naturale protejate sînt interzise (…) accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili pe suprafaţa ariilor naturale protejate, în scopul practicării de sporturi, în afara drumurilor permise accesului public şi a terenurilor special amenajate”.

Excursiile enduro şi cele cu maşini 4 x4 încalcă şi Directiva UE nr. 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice, precum şi ale OUG nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Natura 2000 este principalul instrument al UE de conservare a naturii în statele membre, care cuprinde o reţea de zone unde specii vulnerabile de plante şi animale ce trebuie protejate.

Parcul Natural Apuseni este situat în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, întinzîndu-se pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).
Parcul cuprinde suprafeţe de pe teritoriul administrativ a 16 comune şi proprietăţi aparţinînd la 25 de comune. În ce priveşte numărul de comunităţi, pe teritoriul PNAp sînt cuprinse integral 53 localităţi şi trei sate de vacanţă, parţial fiind cuprinse încă 8 localităţi, situate pe limitele parcului.

“Parcul Naţional Apuseni” a fost înfiinţat prin Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, după zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Secţiunea a III-a, arii protejate, unde este menţionat ca „Parcul Natural Munţii Apuseni”.
Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie