Opinii

Fascinaţia amatorismului

… căci este o fascinaţie !

De ce, oare ?

Fiindcă, în primul rând secolul se grăbeşte ! – ar putea zice unii care vor să scuze mai degrabă decât să explice fenomenul, de care, vrei – nu vrei să recunoşti, te izbeşti ba ici, ba colo, la toate nivelurile.

Fiindcă însuşi timpul se grăbeşte ! – ar putea râde mucaliţii. Nu vedeţi că până şi vibraţia Pământului (vibraţia Schumann) a crescut mult … ce-o fi însemnând oare ? O invitaţie la grabă ? La graba – strică treaba ? asta ca să râdem. Dar nu se ştie dacă nu-i vina omului, care prea s-a străduit să bulverseze echilibrele fixe, atât de importante, dar atât de delicate ale Naturii …

„Fiindcă lumea a înnebunit, Doamnă !” – zice micul pantofar, fostul meu vecin, pentru mine demult Vox populi, vox Dei. „Nu vedeţi că toţi sunt prinşi în goana asta nebună după bani ? Când să mai ai timp să înveţi ca lumea ceva ? să faci ceva ca lumea ceva ?” … Şi-nclin să-i dau dreptate. Căci, nici măcar un meşter ce-ţi face o lucrare în casă sau o casă nu se mai străduieşte s-o facă durabilă, bună, „să ţină”, să fie ca lumea, să nu fie straşina pusă invers, să nu-ţi intre ploaia în casă, să nu se scufunde curtea, fiindcă n-ai mai tasat pământul peste canalizare, să nu … în fine … Or, meşterii buni lucrează acum în cele patru zări ale Lumii pe bani buni ?! …

Fiindcă şcoala a devenit … oare ce a devenit, când se vând diplome pe bani, cum îmi spunea într-un interviu Andrei Marga, fost rector şi fost ministru al învăţământului ? … Cum poţi fi „doctor în …” şi să nu ai habar de domeniul în care „eşti” ultra-specialist ? Cum poţi să nu te pricepi chiar deloc, având o diplomă sau chiar două – trei, cum e acum la mare modă ?

„Fiindcă nu se mai citeşte, doamnă !” – îmi spune un domn într-o zi într-o librărie. „De ce ?” – risc eu întrebarea. „Nu-i timp şi nu mai e motivaţie !” – zâmbeşte el amar, ridicând din umeri – Ajung sus pe treapta profesională şi socială cei „fără carte” ! … Hm …

„Fiindcă banul vorbeşte azi, nu cv-ul profesional” – adaugă un altul, şi mă mir că este tânăr. Pare foarte dezamăgit şi asta mă amărăşte. Cu siguranţă i s-au trântit nervoase uşi în nas de nonvaloarea care ia locul Valorii.

Fiindcă se poate şi aşa !

Te duci într-un mare magazin să cumperi ceva nici măcar ieftin, dar ai stringentă nevoie, n-ai încotro şi … nici n-ai pe cine să-ntrebi. Nu că n-ar fi acolo nişte fetişcane căzute din Lună sau nişte băieţandri picaţi din Andromeda, care se uită la tine buimaci, ba mai şi recunosc tâmp : „Ştiţi, noi nu ne pricepem !”, „Şi-atunci, de ce sunteţi aici ?” – întreb eu uluită. Şi ei râd, dându-şi coate, ăsta-i comerţul capitalist : „Clientul nostru – stăpânul nostru”? … Am întâlnit şi vânzătorul „mitocanul capitalist” despre care am şi scris un pamflet şi … cu asta am rămas ! El s-a evaporat şi … urgent „a înflorit” altul ! Şi mai incompetent, şi mai obraznic şi mai mitocan !

Te duci la un ghişeu şi … constaţi iar şi iar, cum s-a fofilat AMATORISMUL, cum s-a înşurubat, cum s-a pietrificat de zici că nu-l mai urneşte nici un cutremur. „Doamnă, am renunţat la telefonul fix de trei luni în scris şi îmi vine mereu factura de plată !” „Trebuia să reclamaţi !” – „Am reclamat !”, „Trebuia să mai reclamaţi !”. „De câte ori e regula ?” – întreb eu amuzată şi enervată în aceeaşi măsură. Şi mai reclam o dată. Peste o săptămână îmi soseşte, evident, o nouă factură… cu penalizări. Mai merg o dată şi întreb : „Cum să vă conving că m-am mutat de 3 luni şi că am desfiinţat telefonul, să jur ?” Omul se miră şi … eu o iau de la început, admirându-mă că nu înjur, fiindcă aşa m-a învăţat Mama.

Amatorismul este o boală, o pecingine ce se întinde rapid şi te plezneşte când nici nu gândeşti, dacă nu știi s-o combaţi, altfel, n-ai cum s-o eviţi. Şi ce te faci când medicul la care te duci e un … amator şi nu profesionist, când podul pe care treci cu trenul e făcut de un amator şi nu de un profesionist, când pe şosea te loveşte un ageamiu și fără permis de conducere?

Nu că zic, dar vreau să spun !

Stela – Maria Ivaneş