Obiecte care au aparţinut lui Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, scoase la licitaţie

Obiecte din colecţia personală a astronautului american Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, vor fi scoase la vânzare în cadrul unei serii de licitaţii organizate la sfârşitul acestui an şi în 2019, informează agenţia Xinhua.
Printre obiectele care acoperă o gamă largă de domenii, de la cele asociate cu aselenizarea istorică din 1969 până la lucruri personale, se numără fragmente din aripa şi elicea unui obiect de zbor din 1903 proiectat de fraţii Wright – Wright Brothers’ Flyer – pe care astronautul le-a luat cu el în misiunea spre Lună. Medalii de argint decernate pentru lansarea, aselenizarea şi întoarcerea cu succes a misiunii Apollo 11, un ac din aur purtat în timpul misiunii spaţiale Gemini VIII – cel de-al şaselea zbor cu echipaj uman operat în cadrului programului Gemini al NASA – şi epistole importante din corespondenţa personală se vor afla printre obiectele scoase la vânzare, conform companiei de licitaţii Heritage Auctions din Texas.
Armstrong a fost unul dintre cei trei astronauţi care au participat la misiunea spaţială Apollo 11 şi unul dintre cei doi care au păşit pe Lună la 20 iulie 1969. Fraza rostită de el cu această ocazie, “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire’’, a devenit una dintre cele mai faimoase replici din istorie.

Articole din aceeasi categorie