Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun

TourMagazine.fr

În Germania, Adventul, cele patru săptămîni de post care preced Crăciunul, este marcat de obiceiuri ancestrale.

În cele 24 de zile, copiii, dar şi adulţii, deschid în fiecare zi una din ferestrele calendarului de Advent sau desfac mici pachete numerotate. Acest calendar este confecţionat din hîrtie şi are cîte o fereastră pentru fiecare zi, în spatele căreia se află cîte o jucărie sau o bomboană. În spatele ferestruicilor se mai află cîte o imagine sau un fragment din istoria Naşterii lui Iisus. Uneori, chiar unele edificii se transformă în gigantice calendare de Advent, mai ales clădirile primăriilor.

Pentru fiecare duminică, se aprinde cîte o lumînare pe coroniţa de Advent. Ornamentele specifice pentru decorarea caselor sînt piramidele din lemn confecţionate manual şi suporturile de lumînări în formă de semicerc (schwippbogen) care luminează ferestrele.

Pomii din grădini sînt împodobiţi cu ghirlande luminoase, la fel şi vitrinele sînt iluminate de sărbătoare.

Începutul Sărbătorilor de iarnă din Germania este marcat de Sfîntul Nicolae (Niklaus), la 6 decembrie. În seara de 5 decembrie, Moş Nicolae (Knecht Ruprecht, moşul cu nuieluşă), coboară din cer într-o săniuţă plină de dulciuri şi cadouri. Copiii îşi pun pantofiorii bine curăţaţi într-un anumit loc, iar în dimineaţa zilei de 6 decembrie, se duc repede să vadă ce le-a adus Moşul, dacă nu cumva a venit doar “Knecht Ruprecht”, care are mereu un sac cu nuieluşe pentru a-i pedepsi pe cei ce nu au fost cuminţi.

Sărbătoarea Sfîntului Nicolae şi Adventul sînt în Germania, dar şi în Austria, la fel de populare ca şi Crăciunul.

Cadourile de Crăciun (Bescherung) se dau în seara de Ajun, iar tradiţia a început cu Martin Luther şi conotaţia dată obiceiului este celebrarea darului făcut de Dumnezeu prin Fiul Său. Cadourile se pun sub brad, tatăl familiei aprinde lumînările şi sună dintr-un clopoţel, după care copiii pot să intre în camera în care se află bradul de Crăciun. Se cîntă colinde şi se trece la masă.

Perioada Adventului este o adevărată sărbătoare a deliciilor culinare: turtă dulce, chec cu fructe uscate numit “stollen”, biscuiţi, figurine din marţipan, castane şi multe ale bunătăţi.

De la masa de Crăciun nu trebuie să lipsească gîsca la cuptor cu varză roşie şi bulete de cartofi sau crapul.

Francezii sărbătoresc ziua de Crăciun în diferite feluri. Creştinii se duc la slujba din seara zilei de 24 decembrie sau îşi amenajează acasă o iesle reprezentînd naşterea lui Isus, cu Sfînta Fecioară, Iosif, un măgar şi un bou. Alţii, mai superstiţioşi, obişnuiesc să taie un măr ca să afle ce le rezervă anul viitor sau pun un solz de crap sub farfurie, de revelion, ca să aibă mai mulţi bani în anul care vine.

Pentru marea majoritate a francezilor, Crăciunul rămîne înainte de toate o sărbătoare comercială, cînd Moşul, îmbrăcat în roşu, pune o mulţime de cadouri sub brad, în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Dar în alte părţi, nu Moş Crăciun este actorul principal. În Spania, de exemplu, nu el aduce cadouri, ci Regele Magilor, la 6 ianuarie, iar în Germania, binefăcătorul este Moş Nicolae.

În Lituania, ajunul Crăciunului este o sărbătoare familială importantă. Ziua de 24 decembrie se numeşte “Kucios”, iar ziua de Crăciun “Kaledos”. Această zi este pregătită cu grijă, se face o curăţenie serioasă în casă. Deşi Biserica Catolică nu impune postul, oamenii nu mănîncă deloc carne în ajunul Crăciunului. Pentru seara de Crăciun, se pregătesc douăsprezece feluri de mîncare, reprezentînd numărul apostolilor lui Isus. Se fac obligatoriu faimoasele “kuciukai”, nişte prăjiturele rotunde din făină, drojdie, dar fără unt. Pe masă trebuie aranjate diversele mîncăruri tradiţionale, printre care heringul sau alt fel de peşte, supa de mac, o băutură obţinută din afine roşii (“kiselis”), salată, ciuperci, cartofi copţi, varză acră călită, fără carne, pîine.

Pe masă se pune, de asemenea, o farfurie cu atîtea bucăţi de azimă cîte persoane sînt la masă. Aceste bucăţi de azimă se numesc “Dievo pyragai” sau prăjiturelele Domnului. În unele regiuni din Lituania, se mai pun şi mere – simbolul păcatului originar.