O femeie de 39 de ani – sub control judiciar pentru relaţii sexuale cu un băiat de 11 ani

O femeie de 39 de ani din localitatea clujeană Aiton, suspectată că ar fi întreţinut în mai multe rânduri acte sexuale cu un minor de 11 ani, a fost reţinută de poliţişti, iar vineri a fost pusă sub control judiciar.
“Se pare că există elemente care să conducă la concluzia că fapta s-a petrecut, atâta vreme cât procurorul a dispus controlul judiciar. Ea nu recunoaşte însă. Copilul avea 11 ani la momentul producerii faptei, acum are 12 ani. S-a întâmplat în mod repetat în decurs de 4-5 luni. Poliţiştii de la Postul de poliţie Aiton au aflat de informaţii, s-au autosesizat şi au declanşat cercetările”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar.
Împotriva femeii a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Articole din aceeasi categorie