Numărul infracţiunilor comise în zona şcolilor clujene, în scădere

Numărul cazurilor de fapte antisociale din incinta şcolilor clujene sau din proximitatea acestora înregistrează un trend descendent au anunţat, ieri, reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene Cluj în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural. Potrivit datelor prezentate de poliţişti, autorii sau victime ale acestor fapte sunt elevi cu vârste între 14 şi 18 ani, dar şi cadre didactice. Din documentul prezentat participanţilor la Colegiul Prefectural reiese că pe parcursul anului şcolar trecut, în unităţile de învăţământ preuniversitar clujean s-au înregistrat nu mai puţin de 48 infracţiuni, mai puţin cu 12 infracţiuni faţă de anul şcolar 2015-2016. Dintre acestea, 36 au fost comise în incinta unor şcoli din mediul urban iar 12 în şcoli din zona rurală. Din datele prezentate în cadrul şedinţei de Colegiu prefectural reiese că pentru mai mult de jumătate din infracţiunile constatate în zona şcolilor clujene nu au fost identificaţi autorii. Astfel, din cele 48 de infracţiuni, pentru 21 s-au găsit autorii în timp ce pentru 27 făptaşii nu au putut fi traşi la răspundere. ‘‘Din analiza evenimentelor înregistrate, a rezultat însă faptul că fenomenul violenţei juvenile manifestat în unităţile de învăţământ preuniversitar are ca suport criminogen conflicte instantanee, fără forme specifice de organizare premeditată’’, explică poliţiştii clujeni.
Comisarul şef Adrian Miron, şeful IPJ Cluj a dezvăluit că printre infracţiunile constatate în zona şcolilor s-au numărat câteva care fac obiectul consumului de droguri şi de substanţe psihoactive. Totodată, şeful IPJ a menţionat că au fost şi cazuri de elevi care au ajuns la urgenţă din cauza consumului de droguri. ‘‘Am avut şi astfel de infracţiuni înregistrate în cursul anului şcolar anterior, însă nu foarte extinse. Au fost şi cazuri cu elevi trataţi la unitatea de Primiri Urgenţe. Cu siguranţă, noi luăm în calcul aceste aspecte’’, a spus Miron. Şeful IPJ Cluj a menţionat că în cazul consumului de droguri în şcoli nu se poate vorbi de un fenomen.
Una dintre cauzele care favorizezaă comiterea de infracţiuni în zona şcolilor o constituie lipsa serviciilor de securitate în majoritatea unităţilor şcolare.
Din cele 443 de unităţi de învăţământ din judeţul Cluj, doar o parte dintre acestea sunt asigurate cu o formă de pază sau dotate cu sisteme de supraveghere video. Potrivit comisarului şef Adrian Miron, majoritatea şcolilor nu dispun nici de pază umană, nici de sisteme de supraveghere, însă potrivit acestuia în prezent IPJ Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean pregătesc un plan de măsuri pentru ca toate şcolile să beneficieze de servicii de securitate.
C.P.

Articole din aceeasi categorie