Ne „torpilează”, astăzi, infecţiile nosocomiale

Timp de mai bine de 20 de ani am activat, efectiv, pentru depistarea şi prevenirea infecţiilor nosocomiale (IN) şi preocuparea aceasta nu mă poate părăsi niciodată, aşa că le-am acordat un interes profund, scriind şi publicând intens din acest context. Am constatat şi eu, astfel, că rata acestor infecţii în patologia infecţioasă generală este de 5-20%, cu o incidenţă maximă de 28-30%, în servicii cu risc, precum cele de: ATI, Neonatologie-Pediatrie, Chirurgie, Dializă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că, orice agent patogen din lumea bacteriilor, virusurilor, paraziţilor sau micetelor poate produce o asemenea infecţie cu manifestări clinice extrem de heterogene, care pot fi dezvoltate atât de pacienţi, cât şi de personalul medical şi, conform Centrului de Control si Prevenire a Bolilor (CDC), 1 din 25 de pacienţi ajung chiar să le dobândească. Astfel, în fiecare an, în Europa se estimează că 4.100.000 de persoane le dezvoltă, asociate fiind adesea cu îngrijirile medicale primite. IN reprezintă, deci, o problemă majoră, ce vizează atât siguranţa pacientului, cât şi calitatea îngrijirilor medicale, mai ales că şi numărul deceselor cauzate de acestea este de aproximativ 37.000. În jur de 20%-30% dintre infecţii sunt considerate că ar putea fi prevenite printr-o igienă riguroasă şi prin programe de control bine instituite. Dacă în SUA, un spital care raportează infecţii intraspitaliceşti este premiat, pe motiv de spirit civic, în România o asemenea raportare va aduce spitalului respectiv doar controale şi sancţiuni, mereu bine definite încă legislativ.

Trebuie să admitem însă, că aceste infecţii sunt totuşi inevitabile şi de aceea, prin diferite programe implementate de OMS, se încearcă pe cât posibil reducerea numărului lor, prin supravegherea şi prevenirea acestora, care trebuie să fie o prioritate în orice unitate medicală. În mod frecvent, cele mai grave IN sunt cauzate de agenţii patogeni cu rezistenţă mare în mediu şi plurirezistenţă la antibiotice, ca: Staphylococcus meticilinorezistent, E.coli Vancomycino rezistent, specii de Klebsiella spp., Proteus spp., Pseudomonas aeruginosa, dar şi de Yersinia spp, Campylobacter spp. sau Clostridium difficile, la care se adaugă virusurile hepatitice, HIV, diverse virusuri cu poartă de intrare respiratorie sau digestivă, diverşi fungi şi paraziţi. Pentru ca o infecţie să fie considerată nosocomială, ea trebuie să apară în 48 de ore, sau ceva mai mult, de la internarea în spital, sau în maximum 30 de zile de la externare.

Profilaxia presupune în primul rând: respectarea riguroasă a principiilor de asepsie şi antisepsie; antibioticoterapie raţională şi bine ţintită, schimbarea antibioticelor folosite pentru a nu se selecta flora rezistentă; utilizarea corectă de compartimente separate pentru pacienţii septici şi aseptici; asigurarea circuitelor corespunzătoare în spitale; respectarea principiilor de igienă individuală şi colectivă, împreună cu igiena mâinilor. Legislaţia noastră prevede şi existenţa serviciilor de monitorizare şi prevenire a infecţiilor nosocomiale, pentru a se stabili încărcătura bacteriană şi nivelul de portaj bacterian, posibil agresiv pentru pacienţi. Comisia Europeană a finanţat o reţea de supraveghere a IN, în prezent aflată sub coordonarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile (ECDC).

Dr. Liana Monica Deac

Medic primar epidemiolog